Ce este legalizarea notariala a specimenului de semnatura sau sigiliu?

Incercare de definitie:
Procedura legalizarii specimenului de semnatura, sau a sigiliului (sigiliu se numeste generic orice instrument folosit pentru a amprenta o anumita imagine: stampila, timbru sec, ciocan silvic etc.), consta in certificarea de catre notarul public la cererea partii interesate, al faptului ca solicitantul foloseste o anumita semnatura, sau un anumit sigiliu, solicitantul semnand sau aplicand amprenta sigiliului in fata notarului public, dupa ce notarul in prealabil a identificat partea solicitanta.

Instrumentare:
Pentru legalizarea specimenului de semnătura sau a sigiliului, partea se va prezenta personal la sediul biroului notarial, si va semna sau va amprenta sigiliul in fata notarului public, pe o coala de hartie. Pe aceiasi coala de hartie, notarul va redacta in continuare incheirea de legalizare a specimenului de semnatura/sigiliu. In incheirea de legalizare notarul va preciza datele de identificare ale solicitantului. Incheierea de legalizare se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de părţi, plus unul pentru arhiva biroului notarial.

In cazul legalizarii amprentei dispozitivului silvic special de marcat (ciocan silvic), un exemplar al incheirii de legalizare a sigiliului se păstrează de catre notarul public, în depozit notarial.

La cererea părţilor, notarul public poate legaliza şi amprenta ştampilei persoanei juridice, a unui profesionist sau a oricărei entităţi fără personalitate juridică, reglementată de lege.

Forta probanta:
Legalizarea de către notarul public a specimenului de semnătura, sau a sigiliului, face dovada deplină doar a prezenţei partii in fata notarului la data si ora amintite in Incheierea de legalizare, a semnării de catre parte în faţa notarului public, precum şi a datei indeplinirii procedurii.

Se apeleaza in mod obisnuit la aceasta procedura cu ocazia infiintarii unor societati comerciale, PFA-uri, etc, cand persoanelor care vor administra aceste entitati li se va solicita de catre Registrul Comertului depunerea specimenului semnaturii legalizat de notar. In orice act care va emana de la societatea/PFA-ul/entitatea respectiva, partea va trebui sa foloseasca aceeasi semnatura cu cea legalizata cu ajutorul notarului public.

Procedura legalizarii specimenului de semnatura nu trebuie confundata cu procedura legalizarii semnaturii partilor pe inscrisuri. Procedura legalizarii specimenului de semnatura se refera la faptul ca notarul public certifica ca un anumit specimen de semnatura (imaginea grafica a semnaturii) apartine unei persoane, in timp ce procedura legalizarii semnaturii partilor pe inscrisuri se refera la faptul ca notarul publica certifica ca partile solicitante au semnat un anumit document.

Putem divorta si la Notar? Dar daca avem copii minori?

• numele de familie al sotilor pe care il vor purta dupa incetarea casatorie;
• daca au copii minori, si cu privire la:
  • exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti;
  • parintele cu care vor avea minorii domiciliul, locuinta copiilor dupa divort;
  • modalitatea de a pastra legatura cu minorii de catre parintele care nu locuieste cu acestia, programul de vizitare al minorilor. Desi nimic nu opreste sotii sa continue sa convieţuiasca impreuna chiar si dupa pronuntarea divortului, ei trebuie sa convina amiabil cu care dintre parinti vor locui copii minori si la ce adresa;
  • modalitatea de a suporta cheltuielile de crestere, educare si pregatire profesionala ale minorilor de catre parinti, contributia financiara a acestora cu privire la minori.

Cu ajutorul notarului public pot divorţa atât soţii care au copii minori cât şi cei care nu au copii minori. Daca soţii nu au copii minori, casatoria poate fi desfacuta prin divort si în faţa Ofiţerului de Stare Civilă.

În caz de neînţelegere între părţi, notarul public nu poate pronunta divortul, sotii urmand a se adresa instanţei judecătoreşti.

• consiliere premergătoare divortului, sotii putand sa se adreseze in acest sens notarului public impreuna, sau separat;
• notarul public are vocatia legala de oferi informatiile utile privind procedura divorţului, de a lamuri aspectele asupra cărora sotii trebuie să se pună de acord;
• prin lege notarul public si toti angajatii biroului sunt obligati sa respecte secretul profesional, asigurănd astfel confidenţialitatea şi intimitatea discuţiilor;
• protejarea copiilor, diminuarea efectelor negative ale divortului asupra copiilor. Copii sub 10 ani nu trebuie audiati de notar, si nici sa fie prezenti in fata notarului public cu ocazia divortului. Copiii care au 10 ani vor fi audiati o singura data de catre notarul public, în prezenţa ambilor părinţi, in mod decent si protector. Daca va dori, copilul va avea posibilitatea sa ceara informaţii, i se va raspunde potrivit vârstei sale, si va putea sa işi exprime opinia;
• procedura notariala a divortului este AMIABILA, prin acordul sotilor cu privire la toate aspectele, deci nu exista notiunea de "vinovăţi" a vreo unuia dintre soţi;
• divortul pe cale notariala este rapid, indiferent daca sunt sau nu copii minori, si presupune 2 intrevederi cu notarul public: prima pentru depunerea cererii de divort, si dupa scurgerea termenului de gandire de 30 de zile, o a doua intalnire pentru declararea divortului propriuzis. Nici una dintre aceste doua sedinte nu ar trebui sa dureze mai mult de cateva zeci de minute;
• costul divortului pe cale notariala este relativ scazut;
• dupa finalizarea divorţului, foştii soţi vor putea solicita notarului public partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. De precizat ca partajul se poate realiza in natura, sau cu sulta (contraechivalent financiar) chiar si in lipsa intabularii bunurilor imobile, atat timp cat nu se cere fragmentarea (dezmembrarea) acestora.

Cum se procedeaza pentru a divorta in fata notarului public?

Pentru a divorta pe cale notariala, sotii trebuie sa se adreseze unui notar public fie de pe raza judecatoriei de care tine localitatea unde s-a incheiat casatoria, fie unui notar public fie de pe raza judecatoriei de care tine localitatea unde au avut ultima locuinta comuna sotii. Ultima locuinta comuna se probeaza, daca este cazul, prin acte de proprietate sau de folosinta (comodat, chirie, declaratii de luare in spatiu etc) a locuintei de catre soti, si chiar in lipsa unor astfel de acte de proprietate sau de folosinta, prin actele de identitate ale sotilor si prin declaratie notariala autentica, pe proprie raspundere a fiecarui sot, din care sa rezulte care a fost ultima locuinta comuna.
De exemplu, dacă v-aţi căsătorit în Vaslui sau o comuna arondata Vasluiului, şi aţi avut ultima locuinţă comună în Iasi, vă puteţi adresa fie unui notar din Vaslui, fie unui notar din Iasi.

• declaratia sotilor ca au sau nu copii minori nascuti din casatorie, din afara casatoriei, sau adoptati;
• daca au copii minori, acordul de principiu al sotilor cu privire la copii minori, cu privire la aspectele anterior enuntate;
• invoiala sotilor cu privire la numele de familie pe are il va purta fiecare dupa divort. Sotul care si-a schimbat numele de familie prin casatorie poate reveni la numele de familie anterior sau poate pastra numele de familie obtinut prin casatorie.

Odata cu cererea, se vor depune si actele necesare la dosarul notariatului: acte de identitate, certificatul de casatorie, certificatele de nastere ale sotilor, certificatele de nastere ale copiilor minori si majori. Acestea se vor prezenta in original notarului public, care le va xeroxa si le va returna partilor, cu exceptia certificatului de casatorie care se va pastra in original de notar pana la finalizarea procedurii. Toate actele trebuie sa fie eliberate de autoritati ale Romaniei, deci daca casatoria a avut loc in strainatate mai intai trebuie transcris certificatul de casatorie, si la fel certificatele de nastere ale copiilor nascuti in strainatate.

Daca unul, sau chiar ambii soti nu se poate prezenta la notar cu ocazia acestei prime intrevederi cu notarul, se poate trimite un imputernicit cu procura autentica speciala pentru divort.

In urma depunerii cererii si verificarii dosarului, notarul public va acorda un termen care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice, numit termen de reflectie. Cererea de divort se va inscrie de notar in Registrul Notarial de evidenta a certificatelor de divort RNECD.

Daca sunt minori, sotii vor trebui sa dovedeasca cu acte juridice notarului public daca au in proprietate sau in folosinta imobilul unde urmează a locui copilul minor impreuna cu unul dintre parinti, iar cazul in care nu au o locuinta in folosinta sau proprietate, se poate intocmi o declaratie de luare in spatiu al acestora de catre proprietarul imobilului. Notarul va sesiza si Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei de pe raza localitatii unde va domicilia minorul impreuna cu unul dintre parinti, pentru efectuarea unei anchetei psihosociale. Scopul acesteia este de a se asigura ca interesele minorului nu sunt prejudiciate si nu este pus in pericol. Cu ocazia acestei anchete psihosociale, un reprezentant al Autoritatii Tutelare din cadrul Primariei competente se va deplasa la viitorul domiciliu al minorului, va cere acte privind veniturile parintilor, inscrierea la medic de familie a parintilor si minorilor, inscrierea la scoala a minorilor daca este cazul, diverse alte informatii privind parintii si minorul. Dupa primirea raportului de ancheta psihosociala, notarul public fixeaza un termen pentru audierea minorilor mai mari de 10 ani. Audierea se face în prezenta ambilor parinti, si consta intr-un dialog amiabil cu minorul, raspunzandu-i la intrebari daca este cazul, ascultandu-i opinia cu privire la faptul de a locul cu unul dintre parinti, modalitatea de a tine legaturile personale cu celalalt parinte, totul intr-un mod relaxat si conform varstei sale.

Dupa expirarea termenului de reflectie de 30 de zile, sotii se vor prezenta PERSONAL la notar. Nu mai este posibila reprezentarea prin procura la acest al doilea termen final, sotii trebuind sa se prezinte strict PERSONAL. Daca partile staruie si toate conditiile prevazute de lege sunt îndeplinite, Notarul Public va elibera certificatul de divort (acesta NU cuprinde nici o menţiune cu privire la culpa părţilor, nu exista un astfel de aspect in cadrul divortului notarial). În certificatul de divorţ se vor consemna desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, numele de familie pe care foştii soţi le vor purta după divorţ, precum şi, după caz, menţiunile privind acordul parental referitor la minorii rezultaţi din căsătorie. Totodata se va elibera si originalul certificatului de casatorie, purtand inscrisa mentiunea de divort. Daca sunt copii minori, se va intocmi si conventia in forma autentica prin care parintii consimt cu privire la minori. Casatoria este considerata desfacuta chiar de la data eliberarii certificatului de divort.

Certificatul de divorţ se întocmeşte în 6 exemplare originale, din care: câte un exemplar pentru fiecare dintre soţi, doua exemplare raman la notariat-unul la dosarul de divorţ si unul la mapa de divorţuri, un exemplar pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat, şi un exemplar pentru registrul stării civile deţinut de direcţia judeţeană de evidenţă a persoanelor.

Certificatul de divorţ face dovada desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor, precum şi a numelui de familie pe care fiecare dintre soţi îl va purta după divorţ.

Daca cu ocazia celei de a doua sedinte, notarul public constata ca sunt disensiuni intre soti cu privire la elementele pe care trebuie conform legii sa le stabileasca de comun acord, sau daca constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru pronuntarea divortului, sau daca sotii nu se mai prezinta, sau se prezinta si nu mai sustin cererea de divort, notarul poate respinge cererea de divorţ. In acest caz, notarul public emite încheierea de respingere a cererii de divorţ.

Cum se poate dezbate mostenirea cu ajutorul notarului public? Care sunt pasii proceduri succesorale notariale?

Incercare de definitie:
Procedura notariala succesorala, in limbaj cotidian numita si dezbaterea mostenirii, consta in determinarea amiabila a succesorilor in drepturi ai defunctului, determinarea masei succesorale (numita si "averea defunctului"), si in stabilirea modului de repartizare a masei succesorale intre succesori. Succesorii defunctului sunt moştenitorii (astfel sunt numiti cei ce vin la mostenirea defunctului functie de gradul de rudenie cu acesta) şi legatarii defunctului (astfel sunt numiti cei carora defunctul le-a lasat testament).

Rezumat:
Atunci cand succesorii se inteleg intre ei, este competent sa dezbata mostenirea defunctului orice notar public de pe raza domiciliului defunctului, sau in lipsa domiciliului, de pe raza judecatoriei unde defunctul a detinut imobile, iar cand nu a detinut nici imobile, orice notar de pe raza judecatoriei unde a detinut bunuri mobile. Notarul va solicita si va verifica actele de stare civila ale defunctului si succesorilor, actele doveditoare ale drepturilor si obligatiilor invocate de parti ca facand parte din patrimoniul defunctului, declaratii de optiune succesorala, va audia martori, va efectua verificari complexe in diverse registre publice, va stabili prin intermediul certificatului de mostenitor sau de legatar bunurile drepturile si datoriile ramase dupa defunct si modul de repartizare a acestora intre succesori, si va inscrie din oficiu certificatul de mostenitor sau de legatar in registrele publice in cazurile prevazute de lege.

Va invitam in continuarea acestui articol sa parcurgeti detalierea ideilor principale anterior enuntate.

Cine poate cere dezbatarea mostenirii si carei autoritati se adreseaza cererea?

Dezbaterea mostenirii se poate face pe cale amiabila prin intermediul unui notar public doar daca toti succesorii sunt in buna intelegere unii cu altii, fara nici o exceptie. In caz contrar, daca sunt neintelegeri intre succesori, dezbaterea mostenirii se poate realiza doar pe cale judecatoreasca.

In cazul unui defunct cetatean roman, doar un notar de pe raza judecatoriei unde a avut defunctul ultimul domiciliu poate indeplini procedura succesorala, iar in cazul in care defunctul nu a avut domiciliul in Romania, atunci se va dezbate mostenirea la un notar de pe raza oricarei judecatorii unde a detinut bunuri imobile, iar in lipsa si a bunurilor imobile detinute de defunct in Romania, la un notar de pe raza oricarei judecatorii unde a detinut bunuri mobile.
Exemplificand, daca defunctul a avut ultimul domiciliu in Vaslui sau una dintre comunele arondate Vasluiului, va puteti adresa oricarui birou notarial din Vaslui, dar daca a avut ultimul domiciliu in Bucuresti, nu veti putea dezbate mostenirea decat la un birou notarial din Bucuresti.

Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili (adica persoane care au vocaţia conform legii de a mosteni pe defunct), dar si de către creditorii defunctului sau ai succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim, ocazie cu care trebuie prezentata notarului public dovada decesului defunctului. In cazul succesiunilor vacante (adica defunctul nu are nici un fel de mostenitori conform legii si nici nu a lasat testament), cererea poate fi depusa de secretarul Consiliului Local al localitatii de la ultimul domiciliu al decedatului.

Dovada decesului şi a ultimului domiciliu al defunctului se face cu certificatul de deces. In cazul hotărârilor judecătoreşti declarative de moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul de deces eliberat în baza hotararii respective. In cazul in care defunctul este cetatea roman decedat in strainatate, certificatul de deces eliberat de o autoritate străină va trebui mai intai transcris în registrul de stare civilă competent din România.

Instrumentarea procedurii succesorale notariale. Cum va proceda notarul public?

Notarul public va verifica daca s-a mai inregistrat pe rolul altui Birou Notarial procedura de dezbatere succesorala pentru acelasi defunct, prin interogarea registrului special tinut de Camera Notarilor Publici. Daca procedura succesorala cu privire la defunct a fost deja inregistrata de catre un alt notar, altul decat Fostul Notariat de Stat, partile vor fi indrumate catre acel notar, nefiind permis a se dezbate decat la un singur notar mostenirea unui defunct. Daca mostenirea a fost anterior dezbatura prin intermediul fostului Notariat de Stat, atunci orice notar poate prelua spre dezbatere cauza succesorala in vederea eliberarii unui certificat de mostenitor suplimentar.

Daca totusi se doreste continuarea procedurii succesorale la un alt notar public decat cel caruia i s-a solicitat initial dezbaterea mostenirii, acest lucru se poate realiza doar cu acordul tuturor succesorilor, si a notarului public initial sesizat, urmand a fi comunicat faptul transferului dosarului succesiunii si Camerei Notarilor Publici.

In cazul in care i se solicita dezbaterea mostenirii unor defuncti intre care exista puternice elemente de legatura (cum este de exemplu cazul defunctilor sot si sotie), notarul public poate decide dezbaterea ambelor succesiuni in cadrul unei singure proceduri comune (numita procedura succesorala succesiva).

În cadrul dezbaterilor succesorale, succesibilii prezenţi declară în faţa notarului public numărul şi calitatea persoanelor cu vocaţie succesorală, regimul matrimonial al defunctului, precum şi componenţa masei succesorale. Acestia trebuie sa declare si daca au cunostinta de existenţa oricaror testamente lasate de defunct, sau daca au efectuat declaratii de optiune succesorala. Acestea se consemnează în încheierile de sedinta întocmite cu ocazia dezbaterilor succesorale, încheieri care se semnează şi de către succesibili.

Oricand dupa data decesului defunctului, inclusiv pe parcursul desfasurarii procedurii succesorale, succesibilii pot realiza declaraţiile de opţiune succesorală, adica pot da declaratii daca accepta sau renunta la mostenirea defunctului, care se înscriu în Registrul National Notarial de Evidenta a Optiunilor Succesorale (RNNEOS) de către notarul public instrumentator la data autentificării acestora. In cazul declaratiilor de acceptare a succesiunii de către moştenitorii prezenţi in cadrul procedurii succesorale, acestea se pot consemna si în încheiere de sedinta fara a mai fi necesar sa se inscrie in RNNEOS. Renunţarea la succesiune se va face insa numai în formă autentică şi se comunică intotdeauna catre RNNEOS în vederea înscrierii.

Calitatea de succesibil şi/sau, după caz, de legatar (adica beneficiar al unui testament lasat de defunct), stabilirea identitatii mostenitorilor si legatarilor se face de catre de notar pe baza de acte de stare civilă care dovedesc gradul de rudenie cu defunctul, sau pe baza de testament, şi cu audierea a minim doi martori de catre notar. Martorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie majori, sa nu fie rude cu defunctul sau intre ei, si sa-l fi cunoscut bine pe defunct (preferabil a fi prieteni, colegi de munca sau vecini). Din depoziţiile martorilor trebuie să rezulte că aceştia:
a)cunosc date personale referitoare la defunct;
b)au cunoştinţă de numărul şi calitatea persoanelor cu vocaţie la succesiunea defunctului.

In stabilirea mostenitorilor defunctului, notarul public va respecta o serie de norme juridice, al caror continut il prezentam pe scurt in slide-urile urmatoare:

Succesibilii trebuie sa probeze in fata notarului public drepturile si datoriile pe care le invoca ca facand parte din patrimoniul defunctului. Obligatiile si drepturile defunctului asupra diverselor bunuri mobile si imobile care compun "masa succesorala", numita si "averea defunctului", se dovedesc prin acte de proprietate, înscrisuri, extrase din registrele de carte funciara, adeverinţe, certificate, extrase etc. eliberate de primarii, banci, fonduri de investitii, societati comerciale, si alte institutii. În cazul in care in masa succesorala se afla bunuri comune ale defunctului şi ale soţului supravieţuitor, cotele de contribuţie ale acestora la dobândirea bunurilor şi asumarea obligaţiilor se stabilesc prin acordul moştenitorilor consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de lichidare a devalmasiei de bunuri încheiat în formă autentică. În cazul în care bunurile care au aparţinut defunctului au fost deţinute în cotă-parte sau în devălmăşie cu alte persoane decat sotul supravietuitor, notarul public va stabili anterior emiterii certificatului de moştenitor cota care a aparţinut defunctului, prin acordul moştenitorilor defunctului si a persoanelor cu care defunctul a detinut in comun bunuri, iar daca acestea din urma sunt decedate, in acord cu mostenitorii acestora, consemnat prin declaratie autentica.

Bunurile mobile si imobile, totalitatea drepturilor ramase dupa defunct, se numesc "activul mostenirii". Totalitatea datoriilor si obligatiilor ramase dupa defunct, se numesc "pasivul mostenirii".

Succesibilii au obligatia de a declara notarului public si datoriile care au ramas dupa defunct, care alcatuiesc pasivul masei succesorale. Pentru stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul şi va solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al datoriilor defunctului, va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi al opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), şi va primi cereri de la creditorii defunctului în vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind tabloul creditorilor. Daca este cazul, tabloul creditorilor se definitivează în cel mult 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.

In mod obisnuit, dezbaterea unui mosteniri presupune cel putin doua vizite la notar, prima pentru depunerea cererii initiale, a documentelor de stare civila ale defunctului si ale succesibililor, a actelor de proprietate si doveditoare ale drepturilor si obligatiilor din patraminiul defunctului ("averea defunctului"), si o a doua intrevedere pentru dezbaterea efectiva a mostenirii si eliberarea certificatului de mostenitor sau legatar.

• opţiunile succesorale ale succesibililor, inclusiv prin interogarea Registrului National Notarial de Evidenta a Optiunilor Succesorale (RNNEOS);
• liberalităţile (adica testamente lasate de defunct, si donatii efectuate de acesta in timpul vietii) înscrise în Registrul National Notarial de Evidenta a Liberalitatilor (RNNEL);
• regimul matrimonial al defunctului, înscris în Registrul National Notarial al Regimurilor Matrimoniale (RNNRM);
• datoriile şi creanţele ale defunctului, înscrise în Registrul National Notarial de Evidenta a creditorilor (RNNEC);
• situaţia juridică şi fiscală a bunurilor care fac obiectul masei succesorale, rezultată din titluri de proprietate, extrase de carte funciară de informare pentru bunurile intabulate, certificate de atestare fiscală eliberate de primarii si Directii de Finante, orice alte acte referitoare la situaţia bunurilor defunctului;
• acte de stare civilă ale succesibililor pe care le apreciază ca fiind necesare dezbaterii succesiunii.

Cu ocazia termenului final stabilit pentru dezbaterea mostenirii, notarul public intocmeste si elibereaza un Certificat de Mostenitor (cand mostenirea are la baza gradul de rudenie intre defunct si succesibili, conform Legii), sau elibereaza un Certifica de Legatar (cand mostenirea are la baza un testament lasat de defunct).

In cadrul procedurii succesorale, notarul public va stabili si taxele si impozitul pe care vor trebui sa le plateasca succesorii, in functie de valoarea bunurilor mostenirii. Valoarea mostenirii se stabileste dupa expertiza notariala existenta la dispozitia notarilor publici.
Important! Succesiunile dezbatute in termen de 2 (doi) ani de la data decesului sunt scutite de plata impozitului datorat statului. In acest caz, mostenitorii vor datora pentru dezbaterea mostenirii doar taxele notariale si catre Cartea Funciara. Pentru succesiunile dezbatute peste termenul de 2 (ani) de la data decesului, mostenitorii vor plati, pe langa taxele notariale si de Carte Funciara, un impozit datorat statului in valoare de 1% din valoare mostenirii.

Forta probanta a certificatului de mostenitor sau de legatar, si a certificatului de calitate de mostenitor

• calitatea de moştenitor legal şi/sau testamentar;
• drepturile de proprietate sau alte drepturi prevăzute de lege ale moştenitorilor legali sau testamentari asupra bunurilor din patrimoniul defunctului, menţionate în certificatul de moştenitor, şi întinderea acestora;
• intrarea în stăpânirea de fapt asupra bunurilor succesorale de către moştenitorii nesezinari (adica altii decat soţul supravieţuitor, descendenţii şi parintii defunctului, acestia avand dreptul de a intra in stapanirea bunurilor chiar si inainte de dezbaterea mostenirii).

Certificatul de moştenitor sau de legatar care cuprinde menţiuni privind bunuri imobile înscrise în cartea funciară se comunică, împreună cu o copie a extrasului de informare a imobilului, biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru a fi înscris în registrul de carte funciară. În cazul în care din declaraţia moştenitorilor rezultă că bunurile imobile din patrimoniul succesoral nu au fost înscrise în cartea funciară, notarul public va pune în vedere acestora să ceară îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

La cererea moştenitorilor, notarul public poate elibera si un "certificat de calitate de moştenitor", care atestă doar numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali, exceptând dispoziţiile privind masa succesorală, dar stabilindu-se totusi şi cotele succesorale ale fiecarui succesor.

Partajul bunurilor intre succesori

Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile mostenite prin bună-învoială, în certificatul de mostenitor intocmit de notar se va arăta modul de împărţeală. Actul de împărţeală se va putea întocmi de sine statator, în una dintre formele prescrise de lege, autentic sau legalizare de semnatura, functie de natura bunurilor din masa succesorala. Partajul succesoral între moştenitori se poate face numai daca in masa succesorala nu sunt incluse si datorii in favoarea a diversi creditori, in caz contrar fiind necesara lichidarea pasivului mostenirii (adica achitarea tuturor datoriilor lasate de defunct), sau acordul tuturor acestor creditori cu privire la partaj.

Daca intre bunurile care se doresc a fi partajate se afla si bunuri imobile, acestea vor putea fi impartite intre succesori doar fara a se realiza dezmembra, fragmentarea lor. Realizarea partajului bunurilor imobile NU este conditionata de existenta documentatiilor cadastrale si a intabularii bunurilor. Se poate realiza partajul de terenuri, case, apartamente, chiar si fara a fi intabulate si fara a fi realizate masuratorile cadastrale, atat timp cat nu se solicita ca prin actul de partaj sa se realizeze si dezmembrarea/fragmentarea lor

Daca pentru un bun se doreste a fi preluat de mai multi succesori, dat fiind ca imobilul nu poate fi fragmentat intre acestia, se poate ca acestia sa ramana coproprietari pe cote parti, in cotele pe care le pot stabili liber prin negociere intre ei.

Suplimentarea masei succesorale

In cazul in care ulterior dezbaterii unei mosteniri si eliberarii certificatului de mostenitor, se descopera alte bunuri care au apartinut defunctului, neincluse in prima procedura succesorala, se poate solicita aceluiasi notar public care a instrumenatat si prima procedura succesorala, un certificat de mostenitor suplimentar.

Certificatul de moştenitor suplimentar se eliberează doar de notarul public care a eliberat si primul certificat de moştenitor. Dacă notarul public nu mai este în funcţie sau părţile nu mai vor să se adreseze acestuia, certificatul se va elibera, la cerere, de un alt notar public din aceeaşi circumscripţie a judecătoriei, cu acordul primului notar public sesizat si al Camerei Notarilor Publici competente. În acest caz, dosarul iniţial al cauzei se va transmite, prin intermediul Camerei, de la biroul notarial initial sesizat în arhiva căruia se află sau, după caz, daca acesta si-a incetat activitatea din arhiva Camerei, catre notarul public care va instrumenta certificatul de moştenitor suplimentar, făcându-se menţiunile corespunzătoare în registrele de succesiuni.

Cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completarii procedurii succesorale initiale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moştenitor suplimentar.

Ce este legalizarea notariala a semnaturii partilor pe inscrisuri

Incercare de definitie:
Procedura legalizarii notariale a semnaturii partilor pe inscrisuri consta in certificarea la cererea partilor, de catre notarul public al faptului ca un act intocmit fie de catre notar, fie de catre parti, a fost semnat de acestea in fata notarului, dupa ce notarul in prealabil a identificat partile semnatare si s-a asigurat ca partile cunosc continutul actului si acesta nu contravine legii si bunelor moravuri.

Instrumentare:
Pentru legalizarea semnăturii pe inscrisuri, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate, sau notarul va redacta inscrisul conform indrumarilor partilor. Apoi notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să semneze în faţa sa toate exemplarele înscrisului.

Spre deosebire de procedura autentificarii actelor notariale, in cazul legalizarii semnaturii partilor pe inscrisuri, notarul public NU are obligatia de a verifica pe baza de documente justificative si extrase din diverse registre drepturile invocate de parti care fac obiectul actului. Obligatiile notarului public se rezuma doar la a identifica partile si a se asigura ca acestea conusc continutul actului.

Inscrisul va fi eliberat partilor purtand inscrisa data indeplinirii procedurii, semnatura partilor, si semnatura notarului public instrumentator. Spre deosebire de actul autentic care se elibereaza in duplicat (cu scopul de a proteja semnaturile partilor, pentru a nu putea fi falsificate de eventuale elemente infractionale care ar avea acces la act dupa eliberarea de notar, prin depunere la diverse institutii etc.), actul supus legalizarii de semnatura se elibereaza chiar in original.

Forta probanta a actelor supuse Legalizarii notariale a semnaturii partilor

Tocmai datorita elementelor precare pe care notarul public are obligatia sa le verifice in cadrul acestei proceduri (identitatea partilor si ca acestea cunosc continutul actului, si ca actul nu este contrar legii si bunelor moravuri), notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere forma autentică ca o condiţie de valabilitate a actului. Pentru anumite tipuri de acte legea cere in mod expres a fi intocmite strict sub forma autentica, precum convenţia matrimonială, acte de transfer al dreptului de proprietate cu privire la imobile (vanzare, donatie, partaj), contractul de intretinere, contractul de ipoteca imobiliara, declaratii de neaaceptare a mostenirii, diverse declaratii si procuri. Acestor tipuri de acte nu li se poate deci aplica procedura legalizarii semnaturii partilor, in caz contract actul fiind nul (vezi sectiunea dedicata procedurii autentificarii in meniul din stanga).

Din acelasi motiv, si forta probanta a actelor incheiate sub forma legalizarii notariale a semnaturii este mai redusa decat in cazul actului autentic. Legalizarea semnăturii părţilor pe inscrisuri de către notarul public face dovada deplină doar a prezenţei acestora in fata notarului, a semnării înscrisului de catre parti în faţa notarului public, precum şi a datei semnarii actului, iar declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul notarial NU constituie nici un fel de dovada, deoarece notarul public nu este răspunzător de conţinutul înscrisului. Singura obligatie a notarului cu privire la textul actului este doar sa verifice să nu fie contrar legii şi bunelor moravuri.

Ce este si ce avantaje ofera actul autentificat notarial

Incercare de definitie:
Procedura autentificarii notariale consta in intocmirea unui act, la cererea partilor, dupa ce notarul in prealabil a identificat partile semnatare si a stabilit domiciliului si starea civila a acestora, a verificat pe baza de documente justificative si extrase din diverse registre drepturile invocate de parti care fac obiectul actului, s-a asigurat ca actul se incheie cu respectarea tuturor normelor legale, s-a asigurat de intelegerea actului si a efectelor sale de catre parti, si a luat consimtamantul partilor prin semnatura acestora pe actul original.

Rezumat:
Procedura autentificarii notariale este utilizata in indeplinirea unui mare numar de acte juridice, pentru unele fiind in mod imperios ceruta de lege pentru ca actele sa fie valabil intocmite. Aceasta se datoreaza fortei probante superioare a actului autentic, faptului ca actul notarial cu privire la o creanţă certă lichidă exigibilă este executoriu, dar si avantajelor pe care le confera prin atributiile indeplinite de notar in instrumentarea actului autentic - fapt de natura a proteja interesele partilor: solicitarea si verificare actelor de stare civila si actelor doveditoare ale drepturilor invocate de parti, verificari complexe in diverse registre publice, explicarea actului, luarea consimtamantului doar dupa ce partile au inteles pe deplin clauzele inscrise in act, inscrierea din oficiu de catre notar a actului in diverse registre publice in cazurile prevazute de lege. Actul autentic se intocmeste la cererea partilor, intr-un singur exemplar original care ramane in arhiva notarului, partile primind cate un duplicat.

Va invitam in continuarea acestui articol sa parcurgeti detalierea ideilor principale anterior enuntate.

• diminuarea riscurilor de fi inselat, si a ramane pagubit:
  • notarul se asigura de identitatea reala a partilor semnatare;
  • notarul verifica existenta reala a drepturilor invocate de parti, precum dreptul de proprietate asupra unui bun care se doreste a se vinde;
  • in cazul unei tranzactii, verifica daca bunurile sunt ipotecate, sechestrate, grevate de sarcini;
  • notarul asigura perfectarea actelor cu respectarea legii si a bunelor moravuri;
  • actul notarial cu privire la o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, este executoriu, asigurand recuperarea rapida a diverse sume de bani sau bunuri;
  • actul autentic are o mare forta probanta, cel ce sustine ceva contrar celor inscrise in actul autentic trebuind sa probeze cele sustinute in instanta de judecata, actul autentic prezumandu-se ca reflecta realitatea pana la admiterea probei contrare de instanta de judecata;
• intelegere mai buna a ceea ce se intampla de fapt prin perfectarea actului:
  • explica actul partilor, se asigura ca acestea inteleg actul si ii accepta efectele;
  • notarul se asigura ca partile consimt in mod liber si in cunostinta de cauza la perfectarea actului;
• economie de timp:
  • notarul poate obtine, contra cost, o serie de documente de la diverse institutii la cererea clientului, evitand deplasarea acestuia;
  • comunica actul institutiilor competente si registrelor publice incidente, unde este cazul, conform legii;
  • daca ati pierdut actele autentificate la un notar, ele se pastreaza timp indelungat, functie de tipul actului chiar zeci de ani, in arhiva biroului notarial, de unde puteti obtine duplicate sau copii legalizate din arhiva.

Cum se prezinta actul autentic - Duplicatul

Pentru anumite tipuri de acte, legea cere in mod imperativ a fi intocmite in forma autentica notariala, precum: convenţia matrimonială, acte de transfer al dreptului de proprietate cu privire la imobile (vanzare, donatie, partaj), contractul de intretinere, contractul de ipoteca imobiliara, declaratii de neaaceptare a mostenirii, diverse declaratii si procuri.

Actul autentic notarial se incheie intr-un singur exemplar original, purtand semnatura partilor, si care va ramane in arhiva biroului notarial. Exemplarul original al actului autentificat, împreună cu documentele doveditoare solicitate de notar si care au stat la baza autentificarii, se semnează în faţa notarului public de către părţi si daca este cazul de martorii-asistenţi atunci când este necesara prezenta lor, dupa identificarea tuturor semnatarilor pe baza actelor de identitate. Notarul se va asigura ca partile au înţeles actul notarial şi au acceptat efectele acestuia.

Partilor semnatare li se vor elibera unul sau mai multe duplicate ale actului autentificat, identice ca si continut cu originalul semnat de parti, dar fara a purta semnatura acestora, in locul semnăturilor fiind menţionat numele şi prenumele fiecărui semnatar, si purtand pe prima pagina o parafa cu textul "DUPLICAT", iar la final fiind inscrisa mentiunea ca este duplicat si numarul de exemplare in care s-a eliberat, urmate de semnatura si sigiliul notarului public instrumentator. Un duplicat al actului se va pastra si in arhiva biroului notarial impreuna cu originalul actului autentic.

Duplicatul actului notarial autentificat are aceeaşi forta probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului. Dacă actul constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, atunci duplicatul constituie, ca şi originalul, titlu executoriu (adica se poate cere executarea silita a creantei respective. Creanta poate fi o suma de bani, dar si predarea unui bun mobil sau imobil, efectuarea unui serviciu etc). Poate constitui titlu executoriu si copia legalizată de pe exemplarul duplicatului din arhiva notarului public.

Instrumentarea actului autentic

In cadrul procedurii autentificarii notarul public are obligaţia să desluşească raporturile juridice dintre părţi cu privire la actul pe care acestea vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc partile este în conformitate cu legea şi să ofere partilor îndrumările necesare.

Notarul public va verifica in prealabil autentificarii ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, si va cere lămuriri si documente care sa sustina si sa dovedeasca drepturile pe care părţile pretind ca le au: acte de identitate in vederea identificarii partilor si stabilirii domiciliului acestora, acte de stare civila, acte privind dobandirea unor bunuri tranzactionate, documente justificative, autorizatii si avize necesare pentru incheierea actului, certificate fiscale, extrase de autentificare etc.

La cererea partilor, notarul va putea obtine el insusi de la diverse institutii, pe cheltuiala părţilor, unele dintre documentele necesare (certificate fiscale, extrase de carte funciara, extrase din registre de stare civila, adrese de la Primarii si diverse institutii etc). Notarul public poate solicita documente inclusiv din arhiva altor birouri notariale sau a Camerei Notarilor Publici. Documentaţia solicitată de către notarul public se comunică în mod obligatoriu şi de îndată, dar nu în original, ci prin orice mijloc de comunicare care confirmă trimiterea şi, respectiv, primirea.

În vederea autentificării actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale imobiliare (vanzari/donatii/intretinere/ipoteci etc), notarul public va verifica situaţia juridică a bunului imobil, sarcinile bunului şi, după caz, regimul matrimonial al părţilor si va menţiona în actul notarial întocmit sarcinile şi măsurile de indisponibilizare a bunurilor, înscrise în registrele de publicitate. Notarul public va solicita părţilor prezentarea actelor de proprietate, si va putea obţine în numele şi pe cheltuiala partilor certificatul de sarcini sau extrasul de carte funciară, certificatul de atestare fiscală, precum şi documentaţia cerută de alte legi speciale.

Documentaţia necesară încheierii actului notarial se reţine la dosarul actului, in arhiva biroului notarial, împreună cu exemplarul original al actului autentificat si un duplicat al acestuia.

Actele autentificate care sunt supuse publicităţii conform prevederilor legale (adica se inregistreaza in registre publice in cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, de exemplu acte de instrainare a unor imobile, conventii matrimoniale privind regimul matrimonial ales de soti, acte de recunoastere a paternitatii cu privire la un copil, etc) se vor comunica de notarul public de îndată institutiei sau registrului public unde se ţine această evidenţă. Notarul public va face demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate in cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, în numele şi pe cheltuiala titularilor drepturilor care rezultă din act, si va inmana acestora dovezile referitoare la înscrierea drepturilor in registrele publice.

Forta probanta a actului autentic

Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals (adica o instanta de judecata sa declare fals actul notarial), cu privire la constatările făcute personal, prin propriile simţuri, de către notarul public, în condiţiile legii:
a)faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora;
b)locul şi data încheierii actului;
c)exteriorizarea consimţământului partilor.

Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrara, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane (adica nu poti sustine contrariul celor declarate in act autentic decat daca probezi in instanta de judecata contrariul si instanta se exprima in acest sens).

Declaraţia creditorului cuprinsă într-un act autentic că a primit suma de bani sau prestaţia care i se datorează face dovada executării obligaţiei, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.

La autentificarea oricărui act juridic în care una dintre părţi declară că a plătit celeilalte o sumă de bani sau bunuri fungibile, notarul public va întreba părţile şi va consemna în act data la care a avut loc operaţiunea şi dacă banii au fost înmânaţi în numerar, prin virament bancar sau în orice altă modalitate de plată.
Dacă părţile convin că plata unor sume de bani se va efectua în viitor, notarul public va menţiona în mod expres în conţinutul actului data scandentei si dacă sumele care se vor plăti sunt sau nu purtătoare de dobânzi, iar, în caz afirmativ, se va menţiona cuantumul acestora.
Dacă o plata s-a efectuat în numerar anterior autentificării actului, notarul public va menţiona în cuprinsul actului declaraţia persoanei că a primit anterior suma de bani şi, respectiv, că cealaltă parte şi-a executat obligaţia de plată, declaraţie ce constituie chitanţă liberatorie pentru executarea obligaţiei de plată.
Dacă plata se efectuează în numerar în ziua autentificării, notarul public va consemna în act declaraţia persoanei că a primit în acea zi suma de bani şi, respectiv, că cealaltă parte şi-a executat obligaţia de plată, declaraţie ce constituie chitanţă liberatorie pentru executarea obligaţiei de plată.

Pentru detalii privind identificarea persoanelor fizice, actele necesare a fi prezentate de acestea, documentele specifice persoanelor juridice, acte cu privire la terenuri/constructii/apartamente si anumite tipuri de acte autentificate de notarul public, va rugam studiati meniul din stanga ecranului.