Esti departe, si trebuie sa trimiti acasa o imputernicire sau o declaratie
Ce fac cand sunt in strainatate si trebuie sa trimit in Romania o declaratie sau imputernicire (procura) notariala?
Sunt multe situatii care impun ca o persoana aflata in strainatate sa trebuiasca sa trimita in tara o procura sau o declaratie: pentru a vinde sau cumpara o proprietate, pentru a dezbate o mostenire sau pentru a face un partaj, pentru a incasa o suma de bani, pentru a obtine diverse documente (certificat de nastere, casatorie, acte de studii, cazier, permis de conducere etc) de la diverse institutii, si lista poate continua la nesfarsit.
IN REZUMAT: pentru a trimite din strainatate in Romania o declaratie sau procura care sa va serveasca interesele, sa poata fi folosita la intocmirea unui act notarial, cel mai sigur este sa va adresati Ambasadei sau Consulatului Romaniei in tara respectiva. Daca acest lucru este prea anevoios, si sunteti intr-o tara de drept latin, adresati-va unui notar al tarii respective, dar atentie: declaratia sau procura sa fie incheiata in forma AUTENTICA, apoi APOSTILATA sau SUPRALEGALIZATA, dupa cum cere legea tarii respective. Apoi trimiteti procura in original in Romania. Daca va aflati intr-o tara care nu este de drept latin, nu va ramane decat solutia Ambasadei sau Consulatului, sau sa veniti personal la notar in Romania pentru a rezolva problema respectiva.
In continuare, detaliem aceste informatii:
Ma poate ajuta Ambasada sau Consulatul Romanie?
Pentru a obtine o procura sau o declaratie, care sa fie corect intocmita, folosibila in Romania, cea mai buna solutie este sa va adresati Ambasadei sau Consulatului Romaniei in tara respectiva, daca timpul si locatia va permit. Ambasadele si Consulatele Romaniei intocmesc procuri si declaratii respectand aceleasi reguli ca si un birou notarial din Romania. Inclusiv atunci cand legea impune, acestea efectueaza inscrierea in Registrele Nationale Notariale privitoare la procuri si anumite tipuri de declaratii, deci ofera un grad sporit de siguranta. Ba mai mult, prin intermediul Ambasadelor si Consulatelor puteti realiza inclusiv revocarea (anularea) unei procuri anterior intocmite.
Apeland la serviciile unei Ambasade sau Consulat aveti cele mai mari sanse sa va atingeti scopul. Va recomandam chiar ca inainte de a va adresa Ambasadei sau Consulatului, o persoana de incredere a dumneavoastra sa consulte un notar public in Romania pentru a obtine informatii suplimentare, pe care sa vi le transmita si sa va ajute in intocmirea actului notarial in strainatate. Ati putea chiar solicita ca notarul sa intocmeasca un model de procura sau declaratie care sa va fie transmis, preferabil pe email, pentru ca Ambasada sau Consulatul sa poata edita modelul respectiv conform normelor proprii.
Ce fac daca nu pot ajunge la Ambasada sau Consulatul Romanie?
Daca totusi Ambasada sau Consulatul Romaniei sunt prea departe, daca va aflati intr-o tara de drept latin, iar institutia notarului in tara respectiva are in atributii procedura autentificarii, puteti apela la serviciile unui notar local. Cuvintul cheie este "AUTENTIFICARE". Pentru a putea fi folosita in Romania la instrumentarea unui act notarial, declaratia sau procura pe care o veti trimite din tara respectiva nu e suficient sa exprime clar vointa dumneavoastra, ci trebuie obligatoriu sa fie intocmita in forma "AUTENTICĂ".
Puteti citi mai multe detalii despre Procedura Autentificarii in cadrul sectiunii "Acte si Proceduri Notariale", apelabila din meniul site-ului nostru. Pe scurt, aceasta procedura, consta in intocmirea unui act (in cazul dumneavoastra, procura sau declaratie), dupa ce notarul in prealabil v-a identificat, a stabilit domiciliului si starea civila a dumneavoastra, s-a asigurat de realitatea drepturilor invocate de dumneavoastra (de exemplu ca sunteti proprietar pe casa care doriti sa o vindeti), s-a asigurat ca actul notarial (procura, declaratia) se incheie cu respectarea tuturor normelor legale in tara respectiva, s-a asigurat de intelegerea actului si a efectelor sale de catre dumneavoastra, si v-a luat consimtamantul prin semnatura dumneavoastra pe actul original. TOATE aceste caracteristici reprezinta esenta procedurii autentificarii.
Din pacate, in majoritatea cazurilor, chiar si din tari de drept latin, inclusiv din Italia, Franta, Germania, procurile si declaratiile care ajung la biroul nostru nu sunt in forma "autentica", ci sub forma de "legalizare de semnatura", ceea ce le face inutilizabile. Gasiti de asemenea mai multe detalii despre procedura "legalizarii de semnatura" in cadrul sectiunii "Acte si Proceduri Notariale", apelabila din meniul site-ului nostru. Principalele diferente fata de procedura autentificarii sunt ca notarul nu trebuie sa verifice realitatea drepturilor invocate de dumneavoastra (de exemplu ca sunteti proprietar pe casa care doriti sa o vindeti), nici sa va verifice starea civila, nici sa se asigure că ati inteles semnificatia si efectele juridice ale actului notarial (notarul verifica doar ca ati luat la cunostinta de textul actului, ceea ce nu presupune si ca l-ati si inteles, deci notarul nu va consiliaza in nici un fel). O astfel de declaratie sau procura, incheiata de notarul strain sub forma "legalizarii de semnatura", nu este de nici un folos in instrumentarea unui act autentic in Romania...
Ba mai mult, din unele tari precum Italia si Germania, in multe randuri am primit procuri redactate de notariatul strain doar in limba romana, fara o traducere a textului si in limba tarii respective, si doar incheierea notarului de pe ultima pagina in limba tarii respective, ceea ce ridica indoieli si asupra intelegerii de catre notarul insusi a scopului procurii.
Pentru un neprofesionist al dreptului, este dificil a deosebi o procura incheiata in forma autentica de o procura incheiata sub forma de legalizare de semnatura. Diferenta se regaseste in parte finala a procurii, urmatoare semnaturii partii semnatare, si anume in textul prin care notarul instrumentator se exprima cu privire la indeplinirea procedurii, de unde trebuie sa reiasa indeplinirea aspectelor specifice autentificarii amintite cateva randuri mai sus.
Daca ati reusit sa obtineti de la un notar strain o procura sau o declaratie in forma autentica, evident scrisa in limba tarii respective, NU O TRADUCETI in limba Romana acolo! Ea va trebui tradusa de un traducator autorizat de Ministerul Justitiei din Romania, deci traducerea efectuata in strainatate nu e de nici un folos!
Urmatorul pas pe care trebuie sa il indepliniti, dupa obtinerea procurii sau declaratiei notariale autentice intocmita de notarul strain, este sa apostilati sau sa supralegalizati actul respectiv. Gasiti mai multe detalii despre procedura "apostilarii si supralegalizarii" pe site-ul nostru in cadrul sectiunii "Pentru Romani plecati in Lume". Pe scurt, in tari semnatare ale conventiei de la Haga privind Apostila, se aplica procedura apostilarii, in rest se aplica procedura supralegalizarii. Ambele proceduri sunt mecanisme cu acelasi scop, de a dovedi in cazul folosirii in strainatate, ca un act a fost eliberat cu respectarea legii si este valabil intocmit in tara de origine.
Odata apostilata sau supralegalizata declaratia sau procura dumneavoastra, trebuie trimise in original in Romania. Puneti-le intr-un plic si expediati-le persoanei de incredere din Romania, pentru a fi prezentate in original notarului public.
Bineinteles, pentru a nu suporta in mod inutil costul apostilarii si trimiterii originalului in Romania, doar pentru a afla ca declaratia sau procura dumneavoastra fie nu a fost bine scrisa, nu are un text clar, fie nu a fost incheiata in forma AUTENTICĂ, este o idee buna sa trimiteti un mail cu o fotocopie a actului dumneavoastra unei persoane de incredere din tara, pentru a se prezenta cu el la un notar sa i se confirme ca actul este OK. Abia apoi apostilati sau dupa caz supralegalizati actul si expediati-l in original in Romania.
42 comentarii
Buna ziua,
ma numesc Dinu Madalina, am 16 ani si as vrea sa va cer ajutorul in legatura cu obtinerea unei procuri in strainatate.
Acum aproximativ o luna, am decis (impreuna cu parintii mei) sa-mi incep studiile in Franta. Desii sunt minora, am avut nevoie de o declaratie ca sa pot iesii din tara alaturi de o a3-a persoana, iar desii eram toti in Romania, am obtinut aceast document la un notar public din Pitesti
Valabilitatea acestui document se va incheia pe data de 15 Septembrie, ceea ce personal este o problema pentru ca nu voi putea ramane in Franta ca sa-mi incep studiile.
As vrea sa va intreb unde putem obtine (in Franta) procura prin care parintii mei vor imputernici o a3-a persoana sa ma aibe in grija sa?
Cum credeti dumneavoastra ca ar trebui sa procedam?
Astept cu nerabdare raspunsul dumneavoastra!
Va multumesc pentru atentia acordata!
Dinu Madalina
Pentru Dinu Madalina
Buna ziua!
Prin notar, in scopul calatoriei unui minor in strainatate, NU se intocmesc procuri (procura inseamna inputernicire), ci se intocmesc declaratii-acord, din care evident rezulta acordul parintilor ca minorul sa calatoreasca insotit de o alta persoana care va veghea asupra minorului.
Astfel de declaratii acord se fac in situatii specifice, precum calatorii in scop turistic, calatorii in scop medical, calatorii in scopul participarii la evenimente sportive sau scolare, si altele asemenea, in general situatii care inpun DOAR SEDEREA PE TERMEN SCURT a minorului in strainatate (o CALATORIE, nu mutarea pe termen lung in strainatate)
Daca dumneavoastra doriti sa va inscrieti la o institutie de invatamant din Franta, ceea ce presupune o sedere pe TERMEN LUNG, evident NU sunteti in o situatie de acest fel, iar declaratia notariala NU vi se aplica in acest caz.
Trebuie sa va adresati altor institutii, Protectia Copilului, Inspectorat Invatamant, pentru a vedea exact procedura care vi se aplica in acest caz.
Pentru alte informatii puteti merge si la adresa
http://notariatirimia.ro/component/k2/declaratie-acord-calatorie-copil-minor-in-strainatate
Buna ziua . Vreau sa stiu daca din Italia pot sa bag divortul in Romania . Suntem separati de 3 ani , suntm de acord amandoi cu divortul . Nu avem bunuri si nici copii. Vreau divortul farà probleme . Eu nu pot sa stau 30-60 de zile in tara ca sa rezolv problema . Daca se poate vreau sa stiu cum si cat costa . Va multumesc frumos o zi buna
Pentru Goghez ANA - Maria:
Din Italia, puteti "baga" divortul, in sensul ca puteti initia procedura divortului amiabil (depunere cerere etc), prin intermediul unei persoane inputernicite in mod expres prin procura speciala. Pentru intocmirea procurii va recomandam sa va adresati ambasadei sau consulatului Romaniei, pentru a fi siguri ca respecta cerintele legale specifice.
Persoana respectiva poate fi imputernicita de dumneavoastra, iar sotul poate imputernici pe aceeasi persoana sau o alta, sau se poate prezenta personal pentru a initia procedura divortului.
La termenul final insa, atat dumneavoastra cat si sotul VA TREBUI SA VA PREZENTATI PERSONAL IN FATA NOTARULUI PUBLIC, nemaifiind permisa reprezentarea prin imputernicit.
Pentru informatii detaliate despre divort va recomadam sa parcurgeti articolul dedicat divortului in cadrul sectiunii "Acte si Proceduri Notariale" a siteului nostru: http://notariatirimia.ro/informatii-juridice-oferite-de-notar-irimia-vaslui/acte-si-proceduri-notariale
Buna ziua,ma puteti ajuta cu un model de procura pt vanzare apartament si pt a reprezenta la alte institutiii..mama mea este in italia si trebuie sa imi faca o procura pt vanzare imobil
multumesc
Pentru Adela:
Nu va putem ajuta cu un model de procura pentru vanzare, deoarece un astfel de demers este obligatoriu posibil doar dupa analiza actelor dumneavoastra de proprietate. Orice procura este un "unicat" croit special pentru situatia specifica a fiecarui client, si nu exista un model universal. Pentru inspiratie puteti cauta pe Google, dar factorul decident va fi notarul care va intocmi procura, si care se va pronunta nu pe baza modelului furnizat de dumneavoastra, ci pe baza actelor de proprietate pe care le veti prezenta,
In Italia, va recomandam sa va adresati Ambasadei/Consulatului Romaniei, iar daca acest lucru este prea anevoios, unui notar Italian.
Procura trebuie obligatoriu sa fie in forma AUTENTICA, si nu legalizare de semnatura.
Buna seara. Am o intrebare va rog. O imputernicire facuta de un cetatean roman pt o persoana din Romania, eliberata de un post de Politie a Statului Elen(Grecia) si vizata cu apostila de la Haga, este valabila in Romania la Primarie? Sau este nevoie de imputernicire facuta strict la un notar? Precizez ca cetateanul roman nu este detinut sau retinut de Politie. Multumesc.
Pentru Corina:
In Romania sunt valabile DOAR procurile incheiate in forma autentica (prin notar sau ambasada sau consulat), indiferent unde doriti sa le folositi (primarie, scoala, asociatie de proprietari, etc).
Daca procura dumneavoastra este intocmita de un post de politie, indiferent ca este sau nu si apostilata, nu este valabila in Romania.
Va recomandam sa va adresati ambasadei/consulatului Romaniei in tara de calatorie, iar daca acest lucru nu este posibil, unui notar public din tara respectiva, si intocmiti procura ca si cum dumneavoastra insava ati fi cetatean grec (act autentic in limba greaca). Apoi apostilati, apoi trimiteti procura in Romania, aici va fi tradusa in forma legalizata, si va putea fi folosita.
Bună ziua.
Sunt în Spania și doresc sa întocmesc o procura pentru a mi se elibera un istoric medical de la spitalul Coltea din București. Întrebarea mea este: este valabila procura dacă o scanez și o trimit pe e-mail ? Timpul este foarte lung pana ajunge prin posta și nu ma încadrez în timp pentru a merge cu acele documente la medicul de aici din Spania.
Va mulțumesc!
Pentru Loredana:
O procura nu poate fi trimisa scanata, ci doar in original. Fotocopia sau scanul procurii, indiferent ca este realizat color sau alb negru, nu pot fi utilizate in Romania.
Buna ziua! As dori sa achizitionez un teren in Romania si una dintre mostenitoare ( vanzatoare ) este in Grecia si nu poate ajunge la Consulat deoarece este foarte departe si trebuie sa mearga cu un feribot. Doamna din Grecia vrea sa trimita o procura de imputernicire pentru sora sa, aflata in Bucuresti. Ce pot face in acest caz?
Pentru Robert: Daca intr-adevar nu poate ajunge la Ambasada/Consulat pentru a intocmi procura (solutia preferabila), atunci se poate adresa unui notar public din tara respectiva. Atentie: procura trebuie redactata in limba tarii respective, si incheiata in FORMA AUTENTICA, si nu legalizare de semnatura (cum din pacate am vazut ca se intocmesc multe din procurile prezentate de cetateni romani intocmite la notari in strainatate). Apoi trebuie apostilata procura, si trimisa in Romania unde va fi tradusa. Cititi cu atentie articolul, va ofera toate detaliile.
Buna seara...pot sa merg la.ambasada in anglia sa fac o procura(imputernicire) pt o persoana sa semneze ea in locul meu la niste acte de vanzare cumparare? Multumesc
pentru Loredana:
In Anglia, singura solutie pentru a trimite o procura valabila in Romania este sa va adresati Ambasadei/Consulatului. Deci DA, mergeti la Ambasada, sa aveti cu dumneavoastra actul de identitate, preferabil si certificatul de nastere si eventual de casatorie ale dumneavoastra, copie dupa actul de identitate al persoanei imputernicite, daca sunteti in situatie de a vinde un bun, si actele de proprietate.
Buna seara,
As avea o intrebare in legatura cu procura in forma autentica, privind ridicarea unui duplicat dupa certificatul de nastere. In Elvetia as putea primi aceasta "legalizare a semnaturii" la cancelaria primariei comunei mele (deci nu la un notar). Daca redactez aceasta procura in limba germana pe baza procurii speciale de la consulat, si apoi o apostilez, ar fi valabila in Romania? Va multumesc in prealabil pentru ajutor.
pentru George Stefanescu:
din articolul nostru, rezulta clar ca "legalizarea de semnatura" NU este buna pentru intocmirea unei procuri. Chiar daca textul procurii este perfect, dar este intocmit cu "legalizare de semnatura", este inutil.
In Romania sunt valabile doar imputerniciri IN FORMA AUTENTICA.
Adresati-va, preferabil Abasadei/Consulatului Romaniei in tara respectiva, iar daca acest lucru nu este posibil, unui notar public din acea tara dar solicitati in mod expres FORMA AUTENTICA, adica cu incheiere de AUTENTIFICARE (incheiere se numeste textul care apartine notarului public, aflat dupa textul care va apartine dumneavoastra, pe scurt descrierea evenimentelor de catre notar, urmata de semnatura acestuia)
Buna seara am si eu o intrebare la dumneavoastra ,acum sunt in italia si am 4 copiide curand protectia copilului a fost acasa la parinti mei si mau ameninat cami vor lua copii ca nu am lasat nici o procura mamei mele.intrebarea mea este pot sa fac o procura sau altceva aici si unde trebuie sa ma duc sa fac ...ca mama mea sa fie imputernicita ca cat timp sunt eu plecata copii sa ramana in grija ei .Multumesc..
pentru Aurelia:
Din pacate pentru a lasa copii in ingrijirea unei alte persoane NU se poate face nici procura, nici declaratie, nimic.
Atributele parintesti nu pot fi transmise prin procura. Trebuie sa va adresati chiar Autoritatii Protectia Copilului pentru a gasi o solutie impreuna.
Buna ziua am si eu o intrebare vreau sa fac pasaport la bebe de 1 an si ceva si sotu nu poate să trimeata procura ce pot sa fac
pentru Ghervasuc Camelia
nu este vorba de procura, ci de o declarati-acord din care rezulta, evident, ca tatal este de acord sa i se intocmeasca minorului pasaport. Din pacate nu cred ca exista o alta solutie decat fie sa se prezinte sotul personal impreuna cu dumneavoastra la Serviciul Pasapoarte pentru a intocmi pasaportul minorului, fie sa trimita declaratia- acord in forma autentica, intocmita fie de un notar din Romania, fie de Ambasada/Consulat
.
Functie de tara in care este, ar putea merge si la un notar din tara respectiva, dar, atentie, declaratia trebuie sa fie AUTENTICA si nu "legalizare de semnatura", trebuie sa ceara notarului respectiv in mod expres AUTENTIFICARE.
Din pacate, in strainatate, chiar si in tari care au procedura autentificarii asemanatoare si "compatibila" cu cerintele din Romania, notarii tarii respective se feresc sa aplice procedura "autentificarii' cetatenilor straini/romani datorita responsabilitatii pe care notarul ar trebui sa si-o asume, aplicand in loc procedura "legalizarii de semnatura" care pune mai putina responsabilitate pe umerii notarului, dar face si ca actul respectiv sa fie inutil Romania.
Daca obtine de la un notar din tara respectiva declaratia in forma AUTENTICA, trebuie apoi sa o APOSTILEZE, si abia apoi sa o trimita in Romania.
De aceea, in strainatate, cea mai sigura solutie este sa va adresati Ambasadei sau Consulatului Romaniei in tara respectiva, in acest caz fiind siguri si ca declaratia este buna, si nici nemaifiind necesara aplicarea apostilei.
Parcurgeti si urmatoarele articole de pe site:
http://notariatirimia.ro/component/k2/declaratie-acord-intocmirea-pasaport-copil-minor
http://notariatirimia.ro/component/k2/declaratie-acord-calatorie-copil-minor-in-strainatate
Buna ziua. Am o intrebare. Trebuie sa fac o imputernicire pentru cineva sa ma reprezinte la banca, sa ridice un card. Locuiesc in Canada si consulatul este in coltul opus al tarii. Cunosc un procuror sau barrister aici, care imi va face imputernicirea. Vorbeste chiar si romana, fiind dublu cetatean. Va fi valabila in Romania?
Multumesc.
pentru Virgil Visan:
Nu, nu ar fi valabil documentul intocmit de procuror.
Cititi articolul: Ambasada/Consulat, sau daca sunteti in acea parte a Canadei care are notari de drept latin, puteti apela la un notar (cereti expres procedura AUTENTIFICARII si nu "legalizare de semnatura"), si apoi APOSTILA. Totul se face in limba tarii respective, nimic in romaneste! Se trimite in Romania, si abia aici va fi tradusa de un traducator autorizat de Ministerul Justitiei.
Buna ziua,
lucrez in Noua Zelanda si am nevoie de un cazier judiciar din Romania. Deoarece reprezentarea diplomatica a Romaniei in Noua Zelanda este asigurata de Ambasada Romaniei in Australia, pentru mine ar fi mai usor sa imputernicesc un prieten. Intrebarea mea este : procura pentru cazier judiciar trebuie sa fie intocmita in forma autentica? Nu stiu daca aici notari sint de drept latin. De unde pot afla?
Multumesc.
==============
Notariat Irimia din Vaslui: raspuns pentru Eniko Vicsai
Pentru ca o procura sa fie valabila in Romania, indiferent unde doriti sa fie folosita, trebuie sa fie intocmita in "forma autentica". Notarii romani si cei din tarile de drept latin sunt investiti de statul de care apartin sa realizeze aceasta procedura care este de autoritate publica.
Din cate stiu, poate gresesc, Noua Zeelanda ca si Australia au ca sistem juridic sistemul englez, in care desi exista notiunea de "notary", acestia nu sunt investiti de catre stat si e doar o asemanare de cuvinte, avand cu totul alte atributii si inteles.
Pentru o informatie exacta sfatul meu ar fi sa apelati telefonic Ambasada Romaniei din Australia si sa intrebati, Totodata, stiu de la alte persoane ca periodic Ambasada/Consulatul Romaniei din Australia realizeaza vizite "de lucru" in Noua Zeelanda, ocazie cu care se intocmesc si astfel de procuri.
Apelati telefonic Ambasada Romaniei.
Buna ziua ,
Am nevoie de o indrumare si anume :
Cum pot solicita liceului la care am invatat un duplicat al diplomei de bacalaureat , originalul fiind pierdut.
Mentionez ca locuiesc in Germania si nu imi este la indemana sa ajung la Consulat.
Cum pot imputernici o persoana de incredere din tara pentru a face totul in locul meu, care sunt pasii care trebuie urmati si ce costuri se implica ?
Multumesc anticipat pentru un raspuns din partea dumneavoastra
Cu stima,
C. Petronela
=====
Notariat Irimia din Vaslui: raspuns pentru Petronela
Puteti intocmi o procura la notar german, in limba germana (limba oficiala a statului in care se intocmeste), dar atentie, sa fie "in forma autentica" si nu "legalizare de semnatura". Apoi apostilati-o. Nu o traduceti in romana acolo, trebuie tradusa in romana chiar in Romania de un traducator autorizat de Ministerul Justitiei din Romania.
Buna ziua sunt in Franța si as avea nevoie sa scot de la ANAF un certificat de atestare fiscală precum ca nu am de plătit TVA credeți că as putea face aici la ambasadă o împuternicire la unul din părinți .. mulțumesc aștept un răspuns
=====
Notariat Irimia din Vaslui: raspuns pentru Lernicu Claudiu
Da, puteti intocmi la Ambasada Romaniei in Franta o procura prin care sa imputerniciti unul dintre parinti sa obtina acel certificat. Sa aveti asupra dumneavoastra si o copie a cartii de identitate a parintelui dumneavoastra.
Buna ziua,
Am si eu o intrebare. Locuiesc in SUA si trebuie sa fac o procura unchiului meu, pentru vinzarea unui apartament in Romania. Procura in limba engleza cu Apostila mai este recunoacuta in Romania? Acum citiva ani am facut una si nu a fost nici o problema in Romania, dar nu reusesc sa inteleg daca au schimbat legea sau Apostila este inca valabila.
Va multumesc.
---
notar Irimia - Vaslui
pentru Anca Balaban
Pentru Statele Unite ale Americii, precum si Anglia, Australia, Noua Zeelanda si alte tari cu un sistem de drept de tip englez, procurile/declaratiile pot fi intocmite doar de AMBASADA/CONSULATUL Romaniei in tara respectiva, unde evident vor fi intocmite in limba romana, si NU va fi nevoie sa fie apostilate.
Din aceste tari NU sunt acceptate in Romania procuri intocmite de alte autoritati decat AMBASADA/CONSULATUL Romaniei.
Va rog sa mi precizați dacă la depunerea unei cereri de divorț la notariat in Romania pot trimite din Germania o procura specială redactată personal in limba romana, după cerințele notarului din Romania , cu legalizarea semnăturii și apostilă. Notarul din Germania m-a asigurat că este valabilă, dar din cate am înțeles, aceste inscrisuri nu sunt luate în calcul în România.
---
notariat Irimia - Vaslui
pentru Romeo:
din Germania, precum si din alte tari de drept latin, precum Spania, Italia, Franta, procura intocmita de un notar din tara respectiva este buna, si poate fi folosita in Romania DOAR DACA ESTE INTOCMITA IN FORMA AUTENTICA de catre notarul strain.
Daca notarul strain in locul autentificarii opteaza pentru pentru legalizarea de semnatura, procura este NEUTILIZABILA.
Daca notarul strain nu va intocmeste procura cu incheiere de AUTENTIFICARE, va ramane doar solutia deplasarii la AMBASADA/CONSULATUL Romaniei.
Buna seara. As dori sa stiu cat timp este valabila o imputernicire. Doresc sa trimit o imputernicire tatalui meu in Romania. Eu locuiesc in Grecia si as dori sa mi scoata actul de celibat pentru a face aici casatoria civila in vara sau in toamna. Imputernicirea as vrea sa o fac acum prin Ambasada, dar nu stiu cat timp este valabila.
===============
Notariat Irimia - Vaslui
pentru Gabriela
Intr-o procura se poate scrie in mod expres pana la ce data doriti sa fie valabila.
Pur si simplu comunicatii celui ce redacteaza procura ca doriti sa fie valabila X ani.
In lipsa unei astfel de prevederi este valabila 3 ani conform art. 2015 noul Cod Civil
Buna ziua! As dori sa va adresez o întrebare!
Sotul meu este plecat in Germania si am dori sa mergem si noi la el, dar problema este cu cei2minori cu care sunt acasa!
Intrebarea este:daca sotul merge la un notar in Germania (ambasada este foarte departe) si imi trimite procura printr'o cunostinta, daca o traduc si o legalizez la noi in tara mai este valabila?
===================
Notaria Irimia - Vaslui
pentru Mihaela:
Procura intocmita in Germania, de un notar german, ar putea fi foarte buna in Romania, DACA ar fi intocmita de notarul respectiv IN FORMA AUTENTICA!
Adica NU in forma legalizarii de semnatura, cum se intampla, din pacate, cel mai des, fapt ce duce la imposibilitatea folosirii procurii respective.
Procura intocmita de notar german IN FORMA AUTENTICA, ar trebui si apostilata in Germania, si abia apoi transmisa in Romania.
REPET: daca procura NU ESTE INTOCMITA IN FORMA AUTENTICA DE CATRE NOTARUL GERMAN, este nefolositoare.
Bună ziua, am și eu o întrebare:bunicul meu se afla în italia de câteva luni și am dori sa facă o procura pentru a ridica eu pensia aici în România. Întrebarea este următoarea, se poate face acolo și sa o trimită apoi eu sa merg cu procura la cec? Mulțumesc anticipat
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
Da, se poate, recomand ca bunicul dumneavoastra sa se adreseze ambasadei sau consulatului Romaniei.
Buna ziua. Eu sunt in Germania. Si am nevoie de Apostile din Romania pt diploma de bacalaureat si diploma de absolvire. Trebuie sa fiu eu cea care merge cu actele la notar pentru a obtine apostila sau poate merge si sora mea? Este nevoie de o procura?
Multumesc!
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
Orice persoana poate merge cu actele dumneavoastra pentru a le traduce si/sau apostila, Nu este necesara procura.
Sa presupunem ca o persoana cu dubla cetatenie (romana si americana) care are nevoie de o Procura speciala de succesiune pentru cineva din Romania, face aceasta procura in limba romana, folosindu-se modelul notarilor din Romania si eventual cu ajutorul sau la indrumarea unui notar din Romania (inclusiv cu Incheierea de Autentificare). Aceasta procura ajunge la un Notar public din America care cunoaste limba romana si acesta semneaza procura si o apostileaza conform Conventiei de la Haga. Se accepta in Romania pentru dezbaterea succesiunii?
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
NU
Buna ziua locuiesc in Japonia și fostul sot este japonez noi dorim sa vindem apartamentul nostru din București fiului meu .Putem sa facem procura specială impreuna sau separat la notar aici in Japonia și apoi apostilata la ministerul de externe? Eu am pașaportul expirat as putea sa ma legalizez aici cu buletinul japonez care îl avem cetățenii straini? Ambasada este foarte departe pe alta insula și nu ne permitem,Sau el sa facă procura la notar aici in orașul unde locuiește și eu la ambasada .
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
Ambasada/Consulat al Romaniei
poate face un CETATEAN GERMAN /sotia o Procura in forma Autentica de Transfer a dreptului de proprietate la Sectia consulara romana de la Bonn , pe numele sotului / cetatean roman , pentru un imobil BUN COMUN ? Multumim . Cu deosebita stima.
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
DA
Buna ziua. Am un SRL in Romania, in baza caruia am intocmit un contract de inchiriere cu o persoana fizica(eu am inchiriat un spatiu de la acea persoana fizica). Eu sunt acum in Spania si nu pot veni sa reinnoiesc contractul. In acelasi timp, as vrea sa fac un precontract cu persoana respectiva, pentru a cumpara spatiul. Spuneti-mi, va rog, cum trebuie sa procedez, pot imputernici o persoana din Romania, pentru a ma reprezenta si pentru contractul de inchiriere si pentru precontractul de vanzare-cumparare? Va multumesc.
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
Puteti trimite o procura (facuta la Ambasada/Consulatul Romaniei)
Buna ziua! As dori sa aflu de inde poate ridica împuternicitul împuternicirea făcută in străinătate. Adică eu dacă fac împuternicirea la consulatul României, cum o trimit persoanei respective? Se trimite prin posta? Va mulțumesc anticipat!
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
Da, prin posta, imputernicirea trebuie trimisa in original
Buna ziua!Este valabila procura intocmita la un notariat din Anglia si apoi apostilata?Procura este pentru a vinde o proprietate din Romania.
=========================
Din pacate NU este valabila, chiar si apostilata. Adresati-va Consulatului Romaniei.
Buna ziua.. locuiesc in spania (cetatenie spaniola),am o intrebare, cum pot sa ii trimit procura lu fratele meu care locuieste in romania precum ca renunt la casa parinteasca..(amandoi parinti decedati).. fara sa ma duc la consulat (imi vine prea departe). Multumesc frumos
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
Buna ziua,
Singura solutie care pot sa o sugerez, este sa va adresati totusi Consulatului Romaniei
Buna dimineața,
As dori sa-l împuternicesc pe tatăl meu pentru a-mi scoate diploma de meserie din Romania. Problema este că eu sunt în Germania și el este în Romania. As putea face împuternicire fara ca el sa fie aici? Va rog mult sa îmi răspundeți. Va mulțumesc.
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
Buna ziua,
Adresati-va Consulatului Romaniei, Nu este necesara prezenta tatalui pentru a-i face o procura, doar sa aveti o copie dupa buletinul dumnealui.
Buna ziua, as dori sa va intreb cum se procedeaza in situatia in care sunt plecata in strainatate , dar as vrea sa o imputrrnicesc pe mama mea pt inscrierea la scoala de soferi, este posibil acest lucru ? Va multumesc .
=========================
Notariat Irimia din Vaslui:
Buna ziua,
Daca nu sunteti in Romania, pentru a intocmi o procura puteti sa va adresati Consulatului Romaniei.
Buna ziua
Imi puteti explica ce inseamna autentificare notariala? Ce trebuie sa ii Cer notarului italian? Multumesc
=========================
Notariat Irimia din Vaslui:
Buna ziua,
gasiti aici descrisa pe scurt procedura autentificarii unui act notarial:
https://notariatirimia.ro/component/k2/procedura-autentificarii-notariale
Desi teoretic este posibil, este dificil pentru un notar italian sa poata respecta toate cerintele pentru ca procura sa fie valabila in Romania. Puteti sa va adresati insa si Consulatului Romaniei in tara respectiva.
Bună seara. Am o întrebare. Cum se obține o procura pentru renoirea buletinului. Sunt în Italia și nu ma pot întoarce deocamdată și buletinul expirat.pot face o procura soțului? Ce acte am nevoie?
=========================
Notariat Irimia din Vaslui
Buna ziua, adresati-va Consulatului Romaniei din tara respectiva pentru a initia procedura de innoire a cartii de identitate.
Trimiteti un comentariu sau o intrebare catre Notariat Irimia - Vaslui
Pentru a transmite un mesaj catre Notariat Irimia - Vaslui, va rugam completati toate campurile de mai jos. Adresa dumneavoastra de email nu va fi afisata pe site, dar ne va ajuta sa va contactam daca decidem acest lucru. Numele pe care il inscrieti va fi insa afisat pe site.
Incercam sa oferim raspuns intrebarilor dumneavoastra saptamanal, deci va trebui sa reveniti pe site-ul Notariat Irimia Vaslui dupa acest timp pentru raspuns. Nu vom oferi raspuns si nici nu vom afisa pe site intrebarile repetitive, sau alambicate si de neinteles, etc.
Mesajele sunt supervizate, vor fi afisate pe site si se va raspunde doar dupa aprobarea de catre Notariat Irimia Vaslui.