Ce este legalizarea notariala a semnaturii partilor pe inscrisuri

Incercare de definitie:
Procedura legalizarii notariale a semnaturii partilor pe inscrisuri consta in certificarea la cererea partilor, de catre notarul public al faptului ca un act intocmit fie de catre notar, fie de catre parti, a fost semnat de acestea in fata notarului, dupa ce notarul in prealabil a identificat partile semnatare si s-a asigurat ca partile cunosc continutul actului si acesta nu contravine legii si bunelor moravuri.

Instrumentare:
Pentru legalizarea semnăturii pe inscrisuri, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate, sau notarul va redacta inscrisul conform indrumarilor partilor. Apoi notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să semneze în faţa sa toate exemplarele înscrisului.

Spre deosebire de procedura autentificarii actelor notariale, in cazul legalizarii semnaturii partilor pe inscrisuri, notarul public NU are obligatia de a verifica pe baza de documente justificative si extrase din diverse registre drepturile invocate de parti care fac obiectul actului. Obligatiile notarului public se rezuma doar la a identifica partile si a se asigura ca acestea conusc continutul actului.

Inscrisul va fi eliberat partilor purtand inscrisa data indeplinirii procedurii, semnatura partilor, si semnatura notarului public instrumentator. Spre deosebire de actul autentic care se elibereaza in duplicat (cu scopul de a proteja semnaturile partilor, pentru a nu putea fi falsificate de eventuale elemente infractionale care ar avea acces la act dupa eliberarea de notar, prin depunere la diverse institutii etc.), actul supus legalizarii de semnatura se elibereaza chiar in original.

Forta probanta a actelor supuse Legalizarii notariale a semnaturii partilor

Tocmai datorita elementelor precare pe care notarul public are obligatia sa le verifice in cadrul acestei proceduri (identitatea partilor si ca acestea cunosc continutul actului, si ca actul nu este contrar legii si bunelor moravuri), notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere forma autentică ca o condiţie de valabilitate a actului. Pentru anumite tipuri de acte legea cere in mod expres a fi intocmite strict sub forma autentica, precum convenţia matrimonială, acte de transfer al dreptului de proprietate cu privire la imobile (vanzare, donatie, partaj), contractul de intretinere, contractul de ipoteca imobiliara, declaratii de neaaceptare a mostenirii, diverse declaratii si procuri. Acestor tipuri de acte nu li se poate deci aplica procedura legalizarii semnaturii partilor, in caz contract actul fiind nul (vezi sectiunea dedicata procedurii autentificarii in meniul din stanga).

Din acelasi motiv, si forta probanta a actelor incheiate sub forma legalizarii notariale a semnaturii este mai redusa decat in cazul actului autentic. Legalizarea semnăturii părţilor pe inscrisuri de către notarul public face dovada deplină doar a prezenţei acestora in fata notarului, a semnării înscrisului de catre parti în faţa notarului public, precum şi a datei semnarii actului, iar declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul notarial NU constituie nici un fel de dovada, deoarece notarul public nu este răspunzător de conţinutul înscrisului. Singura obligatie a notarului cu privire la textul actului este doar sa verifice să nu fie contrar legii şi bunelor moravuri.