Art. 77
(1)Toate actele notariale se îndeplinesc la cerere.
(2)Înscrisurile
redactate de părţi, de reprezentanţii lor legali sau convenţionali ori,
după caz, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la
îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă, notarul public putându-le
aduce modificările şi completările corespunzătoare, cu acordul părţilor.
(3)Pentru
autentificarea unui acord de mediere, părţile din acord se prezintă
personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convenţional
în baza unei procuri autentice, în vederea semnării în faţa notarului
public şi îndeplinirii tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute
de lege.
(4)Înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege.
(5)În
cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, notarul public
stabileşte identitatea, domiciliul şi capacitatea părţilor, în afara
cazurilor în care se solicită dare de dată certă, întocmirea de copii
legalizate sau acordarea de consultaţii juridice notariale.
Art. 78
(1)Actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai de notarii publici.
(2)Consultaţiile
date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau
verbale şi se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe
bază de contract cu durată determinată.
Art. 79
(1)Notarul
public are obligaţia să desluşească raporturile juridice dintre părţi
cu privire la actul pe câre vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe
care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările
necesare asupra efectelor lui juridice.
(2)De
asemenea, el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul,
documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea
actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia
necesară, având acces liber la orice registru public.
(3)Actele
din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicităţii în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege se vor comunica, de îndată, la
locul unde se ţine această evidenţă, de notarul public, care va face şi
demersurile necesare în numele titularilor pentru ducerea la îndeplinire
a tuturor lucrărilor de publicitate.
(4)În
vederea îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin potrivit dispoziţiilor
alin. (2) şi (3), notarul public va avea acces liber la birourile de
publicitate imobiliară, precum şi la alte instituţii în vederea
obţinerii actelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii procedurilor
notariale, va putea solicita şi obţine de la organul fiscal competent al
autorităţii administraţiei publice locale certificatul fiscal emis pe
suport hârtie sau în format electronic.
(5)Notarul
public are obligaţia, în cazul persoanelor vârstnice, să le pună în
vedere drepturile prevăzute la art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 80
(1)Organele
de ordine publică vor acorda sprijin notarilor publici, în cazul în
care aceştia sunt împiedicaţi să-şi exercite atribuţiile. De asemenea,
autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca în cadrul
atribuţiilor lor să acorde notarilor publici concursul solicitat pentru
îndeplinirea actelor notariale.
(2)Instituţiile
publice şi private au obligaţia să furnizeze, în condiţiile legii,
informaţiile pe care le solicită notarii publici în cadrul procedurilor
succesorale notariale.
(3)În
toate celelalte cazuri, instituţiile prevăzute la alin. (2) vor furniza
informaţii în baza protocoalelor încheiate cu Uniunea.
Art. 81
(1)Actele solicitate de părţi şi orice acte de procedură notarială se întocmesc în limba română.
(2)Cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale şi persoanelor care nu vorbesc sau
nu înţeleg limba română li se acordă posibilitatea de a lua cunoştinţă
de cuprinsul actului printr-un traducător sau interpret. Funcţia de
traducător sau interpret poate fi îndeplinită de către notarul public,
dacă limba străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret
ori traducător, sau de către o altă persoană autorizată ca interpret
sau traducător, în condiţiile legii, de către Ministerul Justiţiei. În
toate situaţiile în care actul se îndeplineşte prin interpret sau
traducător autorizat acesta va semna încheierea alături de notarul
public.
(3)Actele redactate de părţi şi prezentate pentru efectuarea operaţiunilor notariale vor fi în limba română.
(4)La
cererea justificată a părţilor, notarul public poate îndeplini acte în
legătură cu înscrisurile întocmite de părţi într-o altă limbă decât cea
română, numai dacă notarul instrumentator cunoaşte limba în care sunt
întocmite actele sau după ce a luat cunoştinţă de cuprinsul acestora
prin interpret, caz în care un exemplar tradus în limba română şi semnat
de cel ce a efectuat traducerea va fi ataşat la dosar.
(5)Înscrisurile
destinate a fi traduse într-o limbă străină se vor redacta fie pe două
coloane, cuprinzând în prima coloană textul în limba română, iar în cea
de-a doua, textul în limba străină, fie în mod succesiv, mai întâi
textul în limba română, continuându-se cu textul în limba străină.
Art. 82
(1)Actele notariale se îndeplinesc, de regulă, în timpul programului de serviciu cu publicul, afişat în mod corespunzător.
(2)Un
act notarial se poate îndeplini şi în afara sediului biroului notarului
public, la cererea părţii interesate, cu respectarea dispoziţiilor
legale privind competenţa.
(3)În
cazul în care întocmirea unui act notarial nu suferă amânare, din
motive temeinic justificate acesta va putea fi îndeplinit şi în afara
programului de lucru, la cererea părţii interesate.
Art. 83
Îndeplinirea
actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor şi de
consultaţiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va
cuprinde:
a)sediul biroului notarial;
b)denumirea încheierii şi numărul acesteia;
c)data îndeplinirii actului notarial;
d)numele şi prenumele notarului public;
e)locul
unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara
sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică
întocmirea înscrisului în acel loc;
f)numele
sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul acestora şi menţiunea
faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum
şi modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepţia încheierilor
prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe
înscrisuri;
g)arătarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale actului notarial întocmit în raport cu natura acelui act;
h)constatarea îndeplinirii actului notarial şi a citirii acestuia de către părţi;
i)menţiunea perceperii tarifelor, a impozitelor, a onorariului, precum şi cuantumul acestora;
j)semnătura notarului public;
k)sigiliul biroului notarului public.
Art. 84
(1)Părţile
participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public
prin menţiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta în
cazul în care notarul public nu cunoaşte părţile, este obligat să
procedeze la verificarea identităţii acestora, în vederea încheierii
unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale, după caz, prin:
a)acte de identitate prevăzute de lege;
b)paşapoarte, în condiţiile legii;
c)atestarea avocatului care asistă partea, identificarea acestuia făcându-se în condiţiile lit. a) sau b).
(2)În
situaţia în care notarul public are suspiciuni cu privire la
identitatea părţilor, iar actul de identitate este eliberat de
autorităţile române, va verifica actul de identitate prezentat. În
vederea verificării, notarul public are acces la Registrul Naţional de
Evidenţă a Persoanelor.
(3)Elementele obligatorii de identificare a persoanelor sunt:
a)pentru
persoana fizică română sau rezidentă în România: numele, prenumele,
codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa obişnuită;
b)pentru
străini persoane fizice, nerezidenţi în România: numele, prenumele,
cetăţenia şi reşedinţa obişnuită declarată, dacă nu reiese din actul în
baza căruia s-a stabilit identitatea;
c)pentru
persoana juridică de naţionalitate română: denumirea, sediul social şi
codul unic de identificare sau numărul de înregistrare în registrele
speciale pentru asociaţii şi fundaţii, după caz;
d)pentru
persoana juridică străină: denumirea, sediul social, naţionalitatea şi
numărul de înregistrare emis de autoritatea competentă din ţara de
origine;
e)pentru
persoana fizică autorizată: numele, prenumele, codul unic de
înregistrare fiscală, domiciliul sau reşedinţa profesională cu
specificarea activităţii desfăşurate.
Art. 85
(1)În
situaţia în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de
respingere se va da numai dacă părţile stăruie în cerere. Încheierea va
cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanţa competentă şi
termenul de exercitare.
(2)Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă şi pentru următoarele motive:
a)neprezentarea documentaţiei necesare sau prezentarea incompletă a acesteia;
b)neplata tarifelor, a impozitului şi a onorariului stabilit;
c)imposibilitatea identificării părţii sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părţii.
Art. 86
(1)Încălcarea
cerinţelor prevăzute la art. 83 se sancţionează cu anularea, dacă nu
pot fi îndreptate şi au produs părţii o vătămare care nu poate fi
înlăturată în alt mod decât prin desfiinţarea actului.
(2)Îndreptarea
erorilor şi completarea omisiunilor se fac în condiţiile art. 87, numai
dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum şi din registrele
notariale sau din alte evidenţe ale biroului notarial.
Art. 87
Actele
notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi
îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la
cerere sau din oficiu, cu acordul părţilor, dacă lucrările cuprind date
care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor.
Acordul părţilor se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-şi manifestă
opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face menţiune
pe toate exemplarele actului.
Art. 88
Notarul public nu poate îndeplini acte notariale, sub sancţiunea nulităţii, dacă:
a)în cauză sunt părţi sau interesaţi în orice calitate, el, soţul, ascendenţii şi descendenţii lor;
b)este reprezentantul legal ori împuternicitul unei părţi care participă la procedura notarială.
Art. 89
(1)Înscrisul
autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi
autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor
diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile
stabilite prin prezenta lege.
(2)Autentificarea înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri:
a)stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art. 84;
b)exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului;
c)semnătura acestora şi data înscrisului.
Art. 90
(1)Pentru
autentificarea unui înscris, notarul public verifică şi stabileşte, în
prealabil, identitatea părţilor, în condiţiile art. 84.
(2)Părţile
pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură
specială autentică, cu excepţiile prevăzute de lege. În această
situaţie, notarul public este obligat să verifice în Registrul naţional
notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora, iar în cazul
constatării revocării acesteia va respinge cererea de autentificare.
Art. 91
(1)Pentru
a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le
va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în
act exprimă voinţa lor. Exteriorizarea consimţământului se
materializează prin semnătură.
(2)Pentru
motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeaşi zi,
consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în
încheierea de încuviinţare a autentificării se vor menţiona ora şi locul
luării consimţământului fiecărei părţi.
Art. 92
Autentificarea testamentului se face cu respectarea dispoziţiilor art. 93.
Art. 93
(1)Testatorul
îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului. Notarul public se
îngrijeşte de scrierea testamentului, pe care apoi îl citeşte
testatorului sau, după caz, îl dă să îl citească, făcând menţiune
expresă despre îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi
redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi
citit de către notarul public.
(2)După
citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa
voinţă, testamentul fiind apoi semnat de către testator, iar încheierea
de autentificare de către notarul public.
(3)Testatorul
ştiutor de carte va solicita, printr-o cerere scrisă, autentificarea
testamentului. Cererea trebuie să cuprindă, după caz:
a)faptul
că testamentul pe care îl anexează la cerere a fost redactat de el
însuşi, situaţie în care îl va prezenta notarului public pentru
tehnoredactare;
b)faptul că testatorul nu are un testament deja scris şi solicită să dicteze conţinutul testamentului notarului public.
(4)În cerere testatorul va preciza că i s-au pus în vedere prevederile art. 1.043 alin. (2) din Codul civil,
republicat, cu modificările ulterioare, potrivit cărora poate să fie
asistat în cadrul procedurii de către unul sau 2 martori. De asemenea,
va face şi menţiunea potrivit căreia conţinutul testamentului deja
redactat sau ce va fi dictat notarului public, după caz, reprezintă
ultima sa voinţă.
(5)În
cazul în care testatorul prezintă un testament deja redactat, notarul
public va da îndrumările necesare privind legalitatea, eficacitatea şi
consecinţele actului de ultimă voinţă, după care va proceda la
tehnoredactarea testamentului.
(6)În
cazul în care testatorul nu prezintă un testament redactat, acesta îl
va dicta notarului. Notarul public va tehnoredacta testamentul după
dictarea testatorului.
(7)În
cuprinsul testamentului se va face menţiune expresă că actul reprezintă
ultima voinţă a testatorului şi că acesta a fost redactat cu
respectarea condiţiilor prevăzute la art. 1.044 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.
(8)După
tehnoredactarea testamentului, acesta va fi citit de către notarul
public şi, la cererea testatorului, i se va da spre citire şi acestuia.
(9)După citire, testatorul va confirma că testamentul reprezintă ultima sa voinţă şi îl va semna.
(10)În cazul în care testatorul a fost asistat de către unul sau 2 martori, aceştia vor semna testamentul.
(11)După semnarea testamentului, notarul public va semna încheierea de autentificare a acestuia.
(12)Cererea testatorului şi testamentul prezentat de acesta, dacă este cazul, se vor reţine la dosarul autentificării.
Art. 94
(1)În
cazul în care testatorul, din cauza unei infirmităţi, a bolii sau a
altor cauze, nu poate semna actul, va dicta notarului public conţinutul
testamentului, va preciza că este actul său de ultimă voinţă, notarul
urmând să redacteze şi să editeze testamentul. La îndeplinirea acestei
proceduri vor fi prezenţi 2 martori.
(2)Dacă
testatorul declară că nu ştie să semneze sau nu poate să semneze,
notarul public va face în încheierea de autentificare menţiunea expresă a
declaraţiei sale, precum şi cauza care l-a împiedicat să semneze.
Menţiunea făcută de notar şi citirea acesteia testatorului împreună cu
semnăturile martorilor suplinesc semnătura testatorului.
(3)Testamentul va fi semnat şi de către martori.
(4)Ori
de câte ori testatorul nu va putea semna, la întocmirea şi
autentificarea testamentului vor fi prezenţi 2 martori-asistenţi,
ştiutori de carte. Martorii vor semna înscrisul alături de testator şi
vor fi identificaţi în încheierea de autentificare, cu menţiunea
justificării prezenţei lor şi a faptului că sunt martori-asistenţi.
(5)Martorii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezenta lege.
(6)În
situaţiile speciale când notarul public ia declaraţia de voinţă
surdului, mutului sau surdomutului în imposibilitate de a scrie, aceasta
se face prin interpret, dar tot în prezenţa a 2 martori.
(7)În cazul persoanei nevăzătoare, notarul public îi va citi actul înainte de a-i lua consimţământul.
(8)Autentificarea testamentului în condiţiile alin. (1) se face în mod obligatoriu în prezenţa martorilor.
(9)După dictare, notarul public se îngrijeşte de redactarea testamentului utilizând terminologia juridică corespunzătoare.
Art. 95
(1)Declaraţia
de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se
va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte,
înaintea semnăturii, a menţiunii "consimt la prezentul act, pe care
l-am citit".
(2)Dacă
surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în
imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin
interpret.
(3)Pentru
a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a
auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite reprezintă
voinţa sa, consemnând acestea în încheierea de autentificare.
Art. 96
(1)În
cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice
alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua
consimţământul numai în prezenţa a 2 martori-asistenţi, această
formalitate suplinind absenţa semnăturii părţii.
(2)Martorii-asistenţi
vor fi identificaţi şi vor semna actul, iar în încheierea de
autentificare se va face menţiunea că aceştia au fost prezenţi la
citirea actului de către părţi sau, după caz, de către notarul public şi
la luarea consimţământului.
(3)Nu poate fi martor-asistent persoana care:
a)nu a împlinit 18 ani;
b)figurează în act ca parte sau ca beneficiar;
c)din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este aptă;
d)este neştiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna.
Art. 97
(1)Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public.
(2)Exemplarul
original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac
parte integrantă din acest înscris, se semnează în faţa notarului public
de către părţi sau de către reprezentanţii lor şi, după caz, de cei
chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc, de
martorii-asistenţi, atunci când este cerută prezenţa lor, şi, după caz,
de cel care a redactat înscrisul, în condiţiile prezentei legi.
(3)Prin
anexa care face parte integrantă din înscris se înţelege orice înscris
ataşat înscrisului principal, care detaliază sau completează conţinutul
acestuia din urmă şi a fost declarat ca atare de către părţi.
Înscrisurile care constituie documentaţia necesară autentificării se
reţin la dosarul actului şi nu se consideră anexe.
(4)Părţile
vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial
are forţa probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului.
Art. 98
Încheierea
care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea
anulării, pe lângă datele prevăzute la art. 83, şi următoarele menţiuni:
a)constatarea că s-a luat consimţământul părţilor;
b)constatarea
că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să îl
semneze. Menţiunea notarului public că una dintre părţi nu a putut semna
ţine loc de semnătură pentru aceasta;
c)dispoziţia de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: "Se declară autentic prezentul înscris".
Art. 99
(1)Înscrisul
autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la
declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de
către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.
(2)Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simţuri:
a)faptul
prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura
de autentificare, precum şi identificarea acestora;
b)locul şi data încheierii actului;
c)exteriorizarea consimţământului.
(3)Declaraţiile
părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la
proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.
Art. 100
Înscrisul
autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă
are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În
lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul
sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
Art. 101
(1)Procedura
succesorală notarială se deschide la cererea oricărei persoane
interesate, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în
raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii
moştenirii.
(2)Notarul
public sesizat are obligaţia de a-şi verifica în prealabil competenţa
teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea este de
competenţa altui notar public, se desesizează, fără a mai cita părţile,
informându-l pe solicitant cu privire la notarul competent să
îndeplinească procedura succesorală.
(3)În
cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari
publici, competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine
primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura
succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripţia
aceleiaşi judecătorii, cercetând în acest scop registrul de evidenţă a
succesiunilor, potrivit regulamentului.
(4)În
cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu
se află pe teritoriul României, competenţa aparţine notarului public cel
dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel puţin
un bun imobil.
(5)În
cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar
în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul
României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiţia
ca în circumscripţia sa să existe bunuri mobile.
(6)în
cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar
în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României,
competent este notarul public cel dintâi sesizat. Regulile de mai sus se
aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor decedate al căror
ultim domiciliu nu este cunoscut.
(7)De
asemenea, în cazul în care în certificatul de deces se precizează doar
statul pe al cărui teritoriu defunctul a avut ultimul domiciliu, se
aplică în mod corespunzător prevederile de mai sus.
Art. 102
(1)În
cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menţionate datele
de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele şi domiciliul
moştenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menţionarea valorii
acestora, precum şi a pasivului succesoral.
(2)Cererea
va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public, după
înregistrarea în evidenţele succesorale ţinute la nivelul Camerelor.
(3)Cererea
de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare
dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai
succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un
interes legitim.
Art. 103
(1)La
cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea
bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege. Dacă nu există
cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de
inventariere ţine loc şi de cerere de deschidere a acestei proceduri.
(2)Inventarul poate fi făcut şi de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciri date în acest sens.
(3)În
situaţia în care bunurile moştenirii se află în circumscripţii
judecătoreşti diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea
inventarului prin comisie rogatorie.
(4)Cererea
de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul
testamentar, de creditorii defunctului sau ai moştenitorilor ori de altă
persoană care justifică un interes.
(5)La
întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz,
executorul testamentar, creditorii şi 2 martori. În cazul în care
succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze
procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru
îndeplinirea procedurii.
(6)La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunţa succesibilii despre efectuarea inventarului.
(7)În
cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în
posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea
inventarului, notarul va întocmi un proces-verbal în care va face
menţiune despre opunere şi va indica persoanelor care insistă la
inventariere să solicite instanţei competente să dispună efectuarea
inventarului.
(8)În
cazul în care instanţa a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va
efectua, fără să mai ţină seama de vreo opoziţie, iar în procesul-verbal
de inventariere va menţiona că inventarierea se face în baza hotărârii
judecătoreşti.
Art. 104
(1)După
ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza
şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există
testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit.
(2)Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă,
republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi precizarea
că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta în termenul
prevăzut la art. 1.103 din Codul civil,
republicat, cu modificările ulterioare, va fi prezumat că renunţă la
moştenire. În cazul în care, astfel cum rezultă din informaţiile
existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este
cunoscut, se poate proceda la citarea sa, în mod cumulativ, prin afişare
la ultimul domiciliu al defunctului, afişare la ultimul domiciliu
cunoscut al succesibilului, publicare într-un ziar cu răspândire
naţională.
(3)Dacă
printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se
citează, în lipsă de moştenitori rezervatari, numai legatarul; dacă
testamentul este olograf sau mistic, se citează şi moştenitorii legali.
În ambele cazuri se va cita şi executorul testamentar, dacă a fost
desemnat prin testament.
(4)În
succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează
autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile.
(5)În cazul moştenitorului incapabil, se citează reprezentantul său legal şi autoritatea tutelară.
Art. 105
(1)În
cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte calitatea
moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum
şi compunerea masei succesorale.
(2)În
cazul existenţei unui testament olograf, mistic sau privilegiat
prezentat notarului public sau găsit la inventar, acesta procedează la
deschiderea şi vizarea lui spre neschimbare. La termenul fixat pentru
dezbatere se constată starea lui materială întocmindu-se un
proces-verbal, urmat de procedura validării.
(3)Procesul-verbal
de validare a testamentului se întocmeşte de către notarul public în
prezenţa succesibililor legali înlăturaţi prin testament sau ale căror
drepturi sunt afectate prin acesta şi care vor fi citaţi în acest scop.
(4)Notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când:
a)succesibilii înlăturaţi de la moştenire, deşi citaţi, nu se prezintă;
b)succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului;
c)succesibilii contestă scriitura defunctului, aducând probe în acest sens;
d)defunctul nu are moştenitori legali.
(5)În
cazul în care în expertiza grafoscopică se constată că scriitura nu
aparţine testatorului, notarul public va continua procedura succesorală.
(6)Pe bază de declaraţie sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.
(7)Declaraţiile de opţiune succesorală se înscriu în registrul special (RNNEOS) prevăzut la art. 162.
(8)Declaraţia
dată peste termenul de opţiune prin care un succesibil declară că nu
şi-a însuşit calitatea sau titlul de moştenitor în termenul prevăzut la
art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, şi înţelege să renunţe la succesiune se înscrie în RNNEOS.
Art. 106
(1)Calitatea
de succesibil şi/sau, după caz, titlul de legatar, precum şi numărul
acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament şi cu
martori. Bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri
sau prin orice alt mijloc de probă admis de lege.
(2)În
succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii şi
ale soţului supravieţuitor, cotele de contribuţie ale acestora la
dobândirea bunurilor şi asumarea obligaţiilor se stabilesc prin acordul
moştenitorilor consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de
lichidare încheiat în formă autentică.
Art. 107
(1)Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri:
a)a
trecut un an de la deschiderea moştenirii si, deşi au fost legal
citaţi, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura
succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor, şi
există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea;
b)succesibilii
îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la
compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se
cuvin;
c)moştenitorii
sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanţei
de judecată pentru stabilirea drepturilor lor;
(2)În
încheierea de suspendare se consemnează elementele care au rezultat din
dezbateri, până la momentul suspendării, cu privire la identitatea
celor prezenţi, opţiunea succesorală a acestora şi compunerea masei
succesorale.
(3)În
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), notarul public stabileşte prin
încheiere masa succesorală, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor
care se contestă, întinderea drepturilor moştenitorilor şi motivele
neînţelegerii, îndrumând părţile să soluţioneze neînţelegerile dintre
ele pe cale judecătorească.
(4)La
cererea părţilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul
succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au
determinat suspendarea lui.
Art. 108
(1)Succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza direct instanţa judecătorească în vederea dezbaterii unei succesiuni.
(2)Dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile.
Art. 109
În
cadrul dezbaterilor succesorale, la fiecare termen notarul public
întocmeşte o încheiere motivată, care va cuprinde menţiunile referitoare
la îndeplinirea procedurii, declaraţiile părţilor, prezenţa martorilor
şi măsurile dispuse în vederea soluţionării cauzei.
Art. 110
Dacă
notarul public constată că în masa succesorală nu există bunuri,
dispune prin încheiere închiderea procedurii succesorale şi clasează
cauza ca fără obiect.
Art. 111
(1)În
succesiunea în care există bunuri, s-a realizat acordul între
moştenitori şi s-au administrat probe îndestulătoare, notarul public
întocmeşte încheierea finală a procedurii succesorale.
(2)Încheierea finală are forţa probantă a înscrisului autentic şi va cuprinde următoarele elemente:
a)antetul biroului notarial;
b)numărul dosarului succesoral sau al dosarelor care se dezbat împreună;
c)numele şi prenumele notarului instrumentator;
d)data încheierii;
e)datele de identificare ale defunctului; numele, prenumele, codul numeric personal, ultimul domiciliu, data decesului;
f)numele,
prenumele, domiciliul, codul numeric personal, calitatea celor prezenţi
faţă de defunct şi modalitatea de identificare a acestora;
g)menţionarea persoanelor lipsă;
h)menţiuni privind îndeplinirea procedurii;
i)declaraţia celor prezenţi cu privire la numărul şi calitatea moştenitorilor, coroborată cu depoziţia martorilor;
j)menţiuni cu privire la existenţa testamentului, forma acestuia şi a modului în care s-a constatat valabilitatea acestuia;
k)menţiuni despre efectuarea inventarului;
l)menţiuni cu privire la regimul matrimonial al defunctului şi modalitatea de lichidare a acestui regim;
m)masa succesorală declarată: bunuri mobile, bunuri imobile şi pasivul succesiunii;
n)semnăturile
moştenitorilor prin care atestă veridicitatea celor consemnate în
încheiere, acceptarea moştenirii, solicitări privind raportarea
donaţiilor, reducţiunea liberalităţilor excesive, acordul realizării
acestora, precum şi eliberarea certificatului de moştenitor;
o)în
baza declaraţiilor moştenitorilor şi a tuturor probelor administrate în
cauză, notarul public va constata compunerea masei succesorale,
valoarea activului sau, după caz, valoarea masei de calcul, valoarea
pasivului şi a activului net;
p)indicarea temeiului legal al devoluţiunii succesorale legale şi/sau, după caz, testamentare;
q)indicarea numelui, prenumelui, domiciliului şi a codului numeric personal al fiecărui moştenitor;
r)calitatea sau titlul în baza căruia moştenesc;
s)întinderea drepturilor succesorale;
ş)menţiuni privind modalitatea de stabilire a întinderii dreptului fiecărui moştenitor, după caz;
t)modul de calcul al taxelor succesorale;
ţ)taxele stabilite;
u)dispoziţia cu privire la eliberarea certificatului, menţionând felul acestuia.
(3)Dacă
moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună-învoială, în încheiere
se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite
fiecăruia. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală
sau se va putea întocmi separat, în una dintre formele prescrise de
lege.
Art. 112
Dacă
prin lege nu se prevede altfel, la cererea moştenitorilor legali sau
testamentari, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului
succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea şi atribuirea
bunurilor, potrivit acordului moştenitorilor.
Art. 113
(1)Încheierea
procedurii succesorale se poate face şi înainte de expirarea termenului
de acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi
alte persoane îndreptăţite la succesiune.
(2)De
asemenea, procedura succesorală se poate încheia de îndată, în temeiul
unui testament, dacă acesta îndeplineşte condiţiile legale de formă, nu
conţine dispoziţii contrare legii şi nu aduce atingere drepturilor
moştenitorilor rezervatari sau există acordul acestora. În aceleaşi
condiţii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului
particular asupra bunurilor determinate prin testament.
(3)Notarul
public, având acordul tuturor moştenitorilor, va putea proceda la
reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege.
Art. 114
(1)Pe
baza încheierii finale se redactează certificatul de moştenitor sau de
legatar, care va avea aceeaşi dată cu încheierea finală şi număr din
registrul de termene succesorale şi va cuprinde constatările din
încheiere referitoare la masa succesorală, numărul şi calitatea
moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul defunctului.
(2)Certificatul
de moştenitor va putea cuprinde menţiuni cu privire la modalitatea prin
care a fost stabilită întinderea drepturilor succesorilor, precum şi
orice menţiune care justifică eliberarea acestuia.
(3)Certificatul
de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau
testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor
acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se
cuvine fiecăruia.
(4)Câte
un exemplar al certificatului de moştenitor se eliberează fiecăruia
dintre moştenitori sau legatari, după caz, după achitarea taxelor
succesorale şi a onorariilor.
(5)În
cazul în care s-a instituit un executor testamentar, se va elibera, în
condiţiile de mai sus, un certificat de executor testamentar.
(6)După
suspendarea procedurii succesorale în cazurile prevăzute la art. 107
alin. (1) lit. b) şi c), certificatul de moştenitor se eliberează în
baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă*).
_______
*) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din finalul art. 74 alin. (11)
Art. 115
(1)La
cererea moştenitorilor, notarul public poate elibera certificat de
calitate de moştenitor, care atestă numărul, calitatea şi întinderea
drepturilor tuturor moştenitorilor legali, cu respectarea procedurii
prevăzute pentru eliberarea certificatului de moştenitor, exceptând
dispoziţiile privind masa succesorală.
(2)Certificatul
de calitate de moştenitor se eliberează cu respectarea procedurii
prevăzute de prezenta lege pentru eliberarea certificatului de
moştenitor, stabilindu-se şi cotele succesorale.
(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) au aplicabilitate şi în situaţia în care s-a eliberat anterior certificat de moştenitor.
Art. 116
(1)În
lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, când în masa succesorală
există bunuri, notarul public, sesizat în condiţiile art. 101, constată
că succesiunea este vacantă şi eliberează certificat de vacanţă
succesorală, în condiţiile legii.
(2)Dacă
masa succesorală este formată numai dintr-un drept de concesiune sau
folosinţă asupra unui loc de veci/înhumare, fără construcţii funerare,
notarul va constata prin încheiere stingerea acestuia, fără să emită
certificat de vacanţă succesorală.
(3)Un exemplar al încheierii se va comunica concedentului.
Art. 117
(1)După emiterea certificatului de moştenitor, un alt certificat poate fi eliberat numai în situaţiile prevăzute de prezenta lege.
(2)Cu
acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura
succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise
din masa succesorală, eliberând un certificat de moştenitor suplimentar.
(3)În
situaţia prevăzută la alin. (2), se prezumă acordul pentru eliberarea
unui certificat suplimentar de moştenitor al moştenitorului care, legal
citat, nu-şi manifestă opunerea.
(4)Citaţia
va cuprinde enumerarea bunurilor pentru care s-a solicitat
suplimentarea masei succesorale şi dreptul moştenitorului de a se opune
la eliberarea certificatului de moştenitor suplimentar.
(5)Opoziţia va fi motivată şi se va depune până la termenul fixat pentru dezbaterea cauzei.
Art. 118
(1)Cei
care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea
certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea
acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea
sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada
calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada
dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor
din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
(2)Persoanele
prevăzute la alin. (1) se pot adresa şi notarului public în scopul
încheierii unui act autentic care să ateste soluţionarea pe cale
amiabilă a diferendului. În această situaţie se eliberează un nou
certificat. Această procedură nu se aplică cu privire la certificatul de
vacanţă succesorală.
(3)Până
la soluţionarea diferendului pe cale amiabilă prin încheierea actului
notarial sau până la anularea certificatului de moştenitor prin hotărâre
judecătorească, acesta face dovada calităţii de moştenitor, legal sau
testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor
acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se
cuvine fiecăruia.
(4)În
cazul anulării certificatului de moştenitor total sau parţial, notarul
public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătoreşti
definitive. În acest scop, instanţele judecătoreşti au obligaţia să
trimită la biroul notarului public competent în soluţionarea cauzei o
copie de pe hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă*), împreună cu dosarul notarial, dacă acesta a fost cerut în timpul judecăţii.
_______
*) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din finalul art. 74 alin. (11)
Art. 119
În
cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea
proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor
moştenitorilor.
Art. 120
Procedura de lichidare constă în:
a)recuperarea tuturor creanţelor defunctului;
b)plata
tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului
succesoral, indiferent dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau
datorii generate pentru dezbaterea procedurii succesorale;
c)executarea legatelor particulare;
d)valorificarea
bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii
stingerii pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral
nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii sau în cazul
în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu creditorii succesiunii o
convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere amiabilă a
pasivului.
Art. 121
(1)Lichidarea
se face de către notarul public învestit cu dezbaterea procedurii
succesorale sau sub supravegherea acestuia, ori de câte ori în masa
succesorală este dovedit un pasiv exigibil.
(2)Pentru
stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul şi va
solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre
existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia,
va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor
persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral
(RNNEC), prevăzut la art. 162, şi va primi cereri de la creditorii
defunctului în vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind
tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor se definitivează în 3 luni de
la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având
creanţele bugetare.
Art. 122
(1)Notarul
public învestit cu soluţionarea cauzei succesorale va elibera în faza
premergătoare obligatorie un certificat succesoral de lichidare, care
cuprinde, pe lângă masa succesorală compusă din activ şi pasiv,
moştenitorii şi cotele ce revin acestora şi acordul lor cu privire la
modul de lichidare a pasivului succesoral, numirea lichidatorului şi
termenul de finalizare a procedurii.
(2)Notarul public se va îngriji de publicitatea certificatului succesoral de lichidare în registrele publice.
Art. 123
(1)Lichidarea
pasivului succesoral va fi făcută de către unul sau mai mulţi
lichidatori care vor acţiona separat ori împreună, după caz.
(2)În
cazul decesului lichidatorului sau în cazul în care acesta nu mai
doreşte ori este împiedicat să-şi mai exercite funcţia, acesta va putea
fi înlocuit, respectându-se aceeaşi procedură ca în cazul numirii
acestuia.
(3)Până
la numirea noului lichidator, toate operaţiunile demarate în cadrul
procedurii de lichidare a patrimoniului succesoral de către lichidatorul
care nu-şi mai poate îndeplini atribuţiile vor fi suspendate.
Art. 124
Lichidatorul care îşi îndeplineşte atribuţiile sub supravegherea notarului public poate fi desemnat:
a)de către defunct, prin testament sau prin înscris autentic, fie ca executor testamentar, fie ca lichidator;
b)de către moştenitorii defunctului, fie dintre aceştia, fie un terţ;
c)de
către instanţa de judecată, în cazul în care apar neînţelegeri între
moştenitori cu privire la desemnarea lichidatorului sau în cazul
imposibilităţii desemnării ori înlocuirii lui de către aceştia.
Art. 125
Lichidatorul
are dreptul la remuneraţie stabilită de către moştenitori la momentul
desemnării sale şi la rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul
procedurii de lichidare. În limita remuneraţiei stabilite şi a
cheltuielilor efectuate, creanţa lichidatorului este privilegiată faţă
de toate celelalte creanţe.
Art. 126
În exercitarea atribuţiilor sale, lichidatorul îndeplineşte următoarele proceduri:
a)realizează creanţele succesiunii;
b)plăteşte
datoriile succesiunii, utilizând în acest scop sumele existente în
activul succesoral, precum şi pe cele provenite din realizarea
creanţelor;
c)valorifică
bunurile mobile/imobile ale defunctului. Valorificarea acestor bunuri
va putea fi făcută fie prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică, fie
prin încheierea unor acte de dare în plată cu creditorii succesiunii,
în condiţiile legii.
Art. 127
(1)Modalitatea
de valorificare a bunurilor va fi propusă de către lichidator
moştenitorilor defunctului, care vor aproba propunerea lichidatorului
printr-un înscris autentic.
(2)Înscrisul
autentic prin care moştenitorii vor încuviinţa modalitatea de
valorificare a bunurilor defunctului propusă de către lichidator are
valoarea unui mandat special,
(3)În
cazul în care lichidatorul succesiunii este notarul public numit cu
acordul tuturor moştenitorilor, iar moştenitorii sunt de acord cu
vânzarea bunurilor prin licitaţie publică, notarul public va proceda la
valorificarea acestor bunuri.
Art. 128
Procedura
de organizare a licitaţiei publice în cadrul căreia vor fi valorificate
bunurile mobile şi imobile ale defunctului va fi stabilită şi detaliată
în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Art. 129
(1)Durata
procedurii de lichidare a pasivului succesoral nu poate depăşi un an
calendaristic; aceasta poate fi prelungită prin acordul tuturor
moştenitorilor.
(2)Notarul
public poate cere instanţei de judecată înlocuirea lichidatorului care
se află în imposibilitate de a-şi executa sarcina, o neglijează sau nu o
respectă.
Art. 130
La
finalizarea procedurii de lichidare a pasivului succesoral,
lichidatorul va prezenta notarului public instrumentator o dare de seamă
în care se vor detalia toate operaţiunile îndeplinite în vederea
recuperării creanţelor şi modalitatea de stingere a pasivului succesoral
în cazul în care lichidatorul este chiar notarul public, darea de seamă
va fi cuprinsă în încheiere.
Art. 131
După
finalizarea procedurii de lichidare, notarul public va elibera
certificatul de moştenitor, în masa succesorală urmând a fi evidenţiat
produsul net al lichidării.
Art. 132
Partajul succesoral între moştenitori se poate face numai după emiterea certificatului de moştenitor eliberat după lichidare.
Leave a comment
Pentru a transmite un mesaj catre Notariat Irimia - Vaslui, va rugam completati toate campurile de mai jos. Adresa dumneavoastra de email nu va fi afisata pe site, dar ne va ajuta sa va contactam daca decidem acest lucru. Numele pe care il inscrieti va fi insa afisat pe site.
Incercam sa oferim raspuns intrebarilor dumneavoastra saptamanal, deci va trebui sa reveniti pe site-ul Notariat Irimia Vaslui dupa acest timp pentru raspuns. Nu vom oferi raspuns si nici nu vom afisa pe site intrebarile repetitive, sau alambicate si de neinteles, etc.
Mesajele sunt supervizate, vor fi afisate pe site si se va raspunde doar dupa aprobarea de catre Notariat Irimia Vaslui.